„Într-un târziu, m-am lăsat pe spate, cum puteam, la fel de bine, să mă las în față, unde era golul cel mare. Așa s-a nimerit. Am rămas mult timp întins acolo, cu ochii închiși, golit de orice gând, ca după o mare încercare. Figura amenințătoare a învățătorului care îmi cerea să vin cu mama de mână la școală pălise, și în cele din urmă, a dispărut din mintea mea. M-am ridicat, mi-am scuturat de praf uniforma și am pornit-o agale pe scări, cu ghiozdanul care mă trăgea, ca un magnet, să intru în pământ de rușine. Orele de școală se terminaseră de mult. Dacă m-ar fi întrebat cineva de unde vin la ora aia cu uniforma mototolită și agățată neglijent de trupul scheletic, ca de un umeraș, n-aș fi avut nicio minciună pregătită să răspund. Mintea-mi era în altă parte, la ce s-ar fi putut întâmpla dacă...”
Cărți,multe cărți.
