Am auzit o voce intrând în sala de mese și dispărând îndată dincolo de ușă. Am fost smuls de pe scaun și târât, de data asta în sus, pe scările principale. Căutam să merg încet. Știam ce voise să spună prin politică, îmi aminteam ce scrisesem. Aici, pe scări în sus, nevoia de a frâna urcatul, de a lungi încetineala mă ajuta să simt că făcusem ceva ce nu se face, scuipasem unde nu se scuipa, va fi rău de tot. Înțelegeam și că scrisoarea mea fusese interceptată. Și cât de mult miaș fi dorit sămi aud pseudonimul la Radio Europa Liberă, rostit în eter de la München!... De la München, numele meu clandestin odată cu flegma aceea împroșcată între ochii portretului exemplar din vârful patriei.
Cărți,multe cărți.
