Vedeam o lume ca într-o bandă desenată noir-neon-sepia, plasată într-un viitor destul de apropiat și marcată de, pe de-o parte, lux deșănțat ce permitea existența unei fâșii foarte înguste de middle-class, și, pe de altă parte, facțiuni anarhice și convoaie de oameni care caută un nou început (material, spiritual). Poemele sunt monologurile personajelor care populează această lume. Nu-mi dau seama dacă e o lume distopică, de fapt asta este una dintre întrebările mele, dacă nu cumva noi prin felul în care ne reprezentăm lucrurile distorsionându-le facem lumea să alunece în distopie – oare procedăm așa ca să ne putem face dreptate? - Ioana Iuna Șerban, despre volumul ei de poezie.
Cărți,multe cărți.
