Catalogul MAMUCA (Mai-mult-ca-abstractul), reprezintă al treilea – și cel mai declarativ - component al evenimentului organizat de MARe (Muzeul de Artă Recentă), cu ocazia NAG 10, în noaptea dintre 30 septembrie spre 1 octombrie 2016. Evenimentul compozit, numit MAMUCA, a presupus, așadar, expoziția cu același nume (pretextul), clădirea muzeului care a găzduit-o (motivul) și catalogul omonim (mărturia).Expoziția nu a fost o expoziție, cât o expunere. O iluzie. A durat câteva ore, apoi a dispărut. A durat cât o perioadă de grație, a fost un act de transparență explicită, a fost o ispită, a fost o ”eroare”, o promisiune, o amăgire. Prezentând 25 de lucrări semnate de tot atâția autori, MAMUCA s-a dorit un ”eșantion” cvasi-onest din patrimoniul MARe. A ”tăiat” oblic decenii de artă românească, așezând într-un concept unitar (dar ludic) lucrări din anii 60 dar și lucrări din 2015. A pariat pe asocierea unor discursuri care din punct de vedere ”canonic” sunt incompatibile, a ignorat anacronismul, a respins diacronismul și a impus puncte comune acolo unde în mod convențional nu le caută (sau nu le găsește) nimeni. Pe de altă parte, expoziția a fost un pretext de vizitare a șantierului clădirii MARe, în timpul NAG 10. Un șantier, un ”work in progress”, un ”performance” în sine, clădirea muzeului era, de fapt, exponatul principal. Și s-a arătat în premieră. Expoziția s-a ”întâmplat” doar pentru a se putea ascunde în fundația din beton a clădirii. Cu ocazia NAG, arta a fost un pretext pentru clădirea muzeului care a găzduit-o. După deschiderea oficială, clădirea muzeului va fi un pretext pentru arta pe care o va găzdui.Catalogul MAMUCA așadar, a treia componentă a expoziției-performance organizată de MARe cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor din 2016. El este ceea ce rămâne, este elementul permanent dintr-o expoziție cu ”arderi” intense (căci expoziția s-a ”realizat” și s-a ”consumat” în doar câteva ore!), prezentată într-un spațiu încă neterminat. Catalogul este produsul finit, împlinit, dar fără ”oră de închidere”, al unei expoziții dense, dar efemere, dintr-un spațiu care încă tinde spre momentul inaugurării. Autorii sunt, de fapt, ”antiautori”. Nu neapărat niște nepricepuți, dar cu certitudine oameni care nu reprezintă acel ”estabishment” confirmat în decenii întregi, în sumedenie de vernisaje, în mulțime de articole apărute în reviste de autoritate. Carola CHIȘIU, Silviu DANCU, Dan POPESCU, Ioana PEARSICĂ, Ioana ȘERBAN, Cristian VECHIU și Alexandra ZEGREAN (îi numim aici în ordine alfabetică) sunt, desigur, familiari cu arta. Sunt galeriști, conservatori, PR-i culturali, masteranzi sau doctoranzi în Istoria Artei. Dar NU sunt critici de artă. Sau poate că tocmai de aceea chiar sunt critici de artă? Nici chiar Erwin KESSLER, curator al expoziției, coordonator al volumului și semnatar al introducerii (o ”Notă de sens”), nu se consideră ”critic de artă”, ci istoric al artei.Catalogul nu prezintă imaginile lucrărilor, cât le ascunde la granița inevitabilă pe care care o sugerează ”cotorul”. În schimb, catalogul prezintă mai ales textele despre imagini. Textele unor amatori (în toată deplinătatea etimologică a cuvântului), expunere a unei serii de subiectivisme educate. Imaginile sunt și ele, toate, în catalog. Nu vi se vor oferi lesne. Nu vi se vor părea accesibile. Vi se va părea incomod să le vedeți ”cum trebuie”. Dar abia în asta constă toată ideea. Căci MAMUCA a fost doar un proiect menit să vă întrebe:Arta poate fi văzută ”cum trebuie”?
Cărți,multe cărți.
