Ciclul de douăzeci de miniaturi Din lumea copiilor a fost compus aproape în acelaşi timp cu Primul concert pentru flaut şi orchestră. Această punere în perspectivă este interesantă în măsura în care Din lumea copiilor ţine de gândirea modală, în vreme ce Concertul de flaut este o lucrare serială — singura de acest fel scrisă de compozitor — dar care se percepe şi ea ca o muzică mai degrabă modală. În cazul de faţă, punerea în perspectivă pare cu atât mai justificată cu cât anii 1950 s-au situat, în muzică, sub semnul credinţei aproape unanime în caracterul pretins „universal“ (susceptibil să cuprindă orice) al gândirii şi tehnicii dodecafonice. Gândind împotriva curentului, Anatol Vieru adoptase încă de peatunci punctul de vedere exact contrar: pentru el deci, tocmai gândirea modală are caracter universal — poate cuprinde totul, inclusiv gândirea serială. Melodia de la început (Dimineaţa) este reluată sub forma unui coral (Noaptea) la sfârşitul acestei „zile din viaţa unui copil“. Câteva alte elemente din această „zi” reapar, fragmentate, deformate şi întrucâtva amestecate, în penultima bucată (La porţile somnului). Aceste reapariţii dau întregului un caracter de ciclu — în sensul larg al cuvântului. Fără aceste reapariţii, am fi fost tentaţi să înscriem Din lumea copiilor — cu toate precauţiile de rigoare — în tradiţia autorilor de „bagatele” mai degrabă decât în aceea a autorilor de „piese pentru copii”. Fără a le contesta virtuţile pedagogice, nu suntem înclinaţi să credem în existenţa unei arte pentru copii. Arta în ansamblul ei este însă legată de copilărie şi de impresiile ei, adică de descoperirea sau, poate, de crearea unei lumi.
Cărți,multe cărți.
