Alex lucrează la o firmă de lobby. Livia face voluntariat la un ONG. Sunt expați, stabiliți la Bruxelles. În timpul unei excursii la Marea Mediterană, o întâmplare le bulversează viața. Degradarea survine lent, este inevitabilă, iar practicile cotidiene ale indiferenței devin din ce în ce mai evidente. „Textul acesta, care se prelinge dincolo de limitele estetice și narative ale romanului, riscă să deranjeze prin falsa nonșalanță cu care pare a încălca toate regulile scriiturii. Barbarismele cu care e împănat sunt însă doar o șarjă a «corporatezei» de azi, avem aici un stil asumat, care se justifică agresiv în contextul psihologiei unui narator dezabuzat, cinic, pendulând între mediocritatea poleită a traiului de angajat corporatist în Bruxelles și amintirea tandră a unei vieți fără orizont, undeva, într-un oraș de pe Borcea, oraș prin definiție fără identitate, locuit de oameni fără chip.” — DAN ALEXE „Conform statisticilor, la Bruxelles plouă 199,6 zile pe an, adică exact în zilele în care am scris această poveste. Recunosc, aș fi putut scrie în celelalte 165,4 zile, însă îmi place să ies din zona de confort și să explorez ficțional bezna, în forma ei cea mai acută. Ar putea oare justifica ceva, vreodată, comportamentele noastre liminale și absența celuilalt din suflet?”
Cărți,multe cărți.
