"Talentul lui Duțescu e de a da pe față lucrurile inconfortabile, de a le spune clar și pe bune. Într-o literatură fascinată de marginali și ratați, el vorbește cu simpatie despre oameni aflați în plin proces de ascensiune socială. Pe scurt, despre parveniți – un subiect la care lumea bună strâmbă vinovat din nas, chit că parvenitismul e adevărul de profunzime al unei societăți ajunse de curând la prosperitate. Mai mult, la fel de tabu e și opinia că în comunism a fost bine, deși e împărtășită de larga majoritate a celor trecuți prin vechiul regim. În Bureți de fag, Mihai Duțescu are curajul să asume și să dea pe post aceste curente de opinie omniprezente, dar reprimate public, sub pretextul poveștii de viață a unui băiat născut prin anii '50 în Teleorman și ajuns inginer la București. El și soția lui fac parte din acea tipologie a cadrelor medii cu aspirații burgheze, raportându-se la comunism într-un mod mai degrabă benign, specific multora din generația lor: sunt oportuniști la nevoie, iar în rest rămân indiferenți. Micul lor arivism este bazat pe convingerea că sistemul nu e chiar greșit, că măcar are o idee valabila de echitate și meritocrație, câtă vreme i-a scos dintre țărani, i-a școlit gratis, le-a dat o casă și i-a băgat între domnii de la oraș. În ce mă privește, am certitudinea că în sfârșit am dat peste cartea aia ALTFEL despre comunism, cu o perspectivă de bun-simț, fără volute pioase sau chestionări tragice – motiv pentru care o recomand în special celor care vor să-și facă o idee despre cum gândeau și se purtau oamenii moralmente OK din România de atunci." Adrian Schiop „Poate ca asta însemna iubirea, în cazul lui: să fii în permanență un pic în afara acestei lumi, dar seara, când deschizi ușa casei, după o zi-lumină, să revii deodată în lume, în acel univers previzibil, stabil – să intri pe ușă și să te întâmpine ea, aceeași dintotdeauna, cea care ți-a luminat primii ani de libertate reală, adolescența ta superbă, cețoasă dintr-un oraș provincial și cețos – cu voi doi îmbrățișați lângă un stăvilar alb, sub salcii, privind barjele care alunecă leneș pe Dunăre – undeva în superbii ani ’70, în aburii provinciali și cețoși ai Republicii, în cea mai bună dintre lumile posibile."
Cărți,multe cărți.
