Autor nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură Casablanca, începutul anilor 2000. În urma unui atac cerebral, la apogeul carierei sale artistice, un pictor rămâne paralizat. Vernisaje, călătorii și aventuri – toate par acum foarte îndepărtate. Captiv într-un scaun cu rotile, se gândește la eșecurile vieții sale, convins că declinul a fost provocat de mariajul său nefericit, și hotărăște să scrie în secret o carte despre infernul conjugal. Ceea ce veți citi e mărturia pe alocuri lucidă, pe alocuri înfierbântată a unui pictor care nu mai poate să picteze, a unui om care își caută curajul de a se elibera dintr-o relație distructivă. Ceea ce veți citi este însă și versiunea soției sale asupra acelorași evenimente – pentru că, într-o zi, ea găsește manuscrisul și se hotărăște să-și scrie propria poveste, răspunzând acuzațiilor soțului. Două versiuni asupra aceleiași istorii, două adevăruri subiective care se luptă pentru supremație în ochii cititorului. Cui i se va da dreptate? Ce mai înseamnă fericirea conjugală într-o lume în care căsătoria este o instituție? Când se transformă o relație de iubire într-un joc de putere? „Avea convingerea profundă că acest accident reprezenta pentru el ocazia de a reconsidera totul. Nu doar viața conjugală, ci și relația lui cu munca și creația. «Mi-ar plăcea», își spunea el, «să pot picta un strigăt ca Bacon. Sau să pictez teama care mă încremenește și mă face vulnerabil. Să pictez teama cu atâta precizie, încât s-o ating, s-o zădărnicesc, s-o anulez și s-o șterg din viața mea. Cred în magia care se naște din pictură și care acționează asupra realității. Da, imediat ce voi reuși să-mi mișc mâinile și degetele, o să înfrunt teama, o teamă orizontală ca șinele de tren, o teamă în veșnică mișcare, care-și modifică forma și culoarea, care stinge toate luminile. Așa o să fac, o s-o prind și o s-o expun în fața mării, al cărei albastru va copleși pânza.»“
Cărți,multe cărți.
