Acesta este un îndrumar pentru conversațiile cinefililor, pentru discuțiile cinemaniacilor, ale pasionaților de concepte cinematografice și pentru toți cei atrași de arta filmului. Este un lexicon pentru oricine vrea să înțeleagă vocabularul și expresiile cinematografice, un ghid pentru fani și spectatori deopotrivă, precum și pentru uzul consumatorilor de capodopere cinematografice (preferabil de văzut în sălile de cinema). Dacă e evident că trăim într-o cultură vizuală, nu e la fel de clar că trebuie să stăpânim metalimbajul specific al vizualității cinematografice. Pentru a avea o cultură cinematografică, trebuie să avem și instrumentele necesare înțelegerii filmului, conceptele sale de bază, să stăpânim lexicul specific, să putem utiliza corect termenii și principiile acestui tip de discurs. Cinemaul, fiind o artă „populară”, mereu la îndemâna tuturor, pare ușor inteligibil. De aceea, pentru a avea o cultură cinematografică ar trebui să avem și o alfabetizare vizuală, care să treacă de capacitatea de a lectura imaginile. Acesta ar fi doar începutul pentru un cadru mult mai amplu, în care o gramatică vizuală ar trebui însușită într-o manieră sistematică. Așa cum arăta Alain Bergala în volumul Ipoteza cinema, marea problemă este aceea că cinemaul nu poate fi înțeles ca artă atât timp cât noi îl discutăm doar „tehnicist”, ca pe un apanaj al specialiștilor. Ca orice cultură, și cultura cinematografică se educă. Iar convențiile cinematografice (vezi coduri cinematografice), care sunt pentru unii tehnicieni egale doar cu „a face cinema”, trebuie cunoscute pentru a înțelege cinemaul. Raționamentul că doar cine face cinema poate înțelege ce se întâmplă într-un film este greșit. La fel de greșită este și ideea că oricine vede cinema, pricepe funțiile și rolurile cinematografului.
Cărți,multe cărți.
