Și ea a închis din nou ochii, doar că acum gândurile i se învolburau precum valurile care se spărgeau de dig. Dorințele ei, care de-a lungul anilor se schimbaseră, unele fuseseră uitate, altele deveniseră fără rost, sau ridicole, sau chiar absolut imposibile. Câteva rămăseseră, nu multe. Se cernuseră Se cerniseră Trebuia să-și mai pună încă o dorința. Și ea știa bine care. Era veche, din copilăria care trecea în adolescență. O ajutase să reziste când îi fusese greu. O făcuse să viseze. O doborâse la pământ atunci când crezuse că nu se va îndeplini niciodată, dar tot aceeași dorința o ridicase și o trimisese mai departe. O împiedicase să trăiască pe deplin lucrurile mai mici sau mai mari pe care le trăise. Cuvintele acelea. Nu le scrisese și nu le rostise nici măcar o dată cu voce tare sau șoptită.
Cărți,multe cărți.
