„Era un băiețel de vreo șapte sau opt ani, destul de palid, foarte curățel, timid și aproape ciudat. Se îndreptă spre casa mamei sale când grupurile de colegi, șoptind și privindu-l răutăcios ca și cum puneau la cale o festă, se apropiară treptat de el până îl înconjurară cu totul. Și el stătea acolo, în mijlocul lor, surprins și jenat, neînțelegând ce aveau de gând să facă. Dar flăcăul care adusese vestea, umflat în pene de succesul pe care deja îl repurtase, întrebă autoritar: - Hei, tu, cum te cheamă? El răspunse: -Simon -Simon și mai cum? întrebă altul... ? Și așa am rămas mult, mult timp, nemișcați. Ne împreunaserăm mâinile; o forță încântătoare ne-a făcut să stăm nemișcați, o forță necunoscută mai puternică decât...”
Cărți,multe cărți.
