Purgatoriul

„Sufletele poposesc în diferitele ocoluri ale muntelui un interval de timp ce depinde de gravitatea păcatului comis, care, în cazul poetului Stațiu, de exemplu, poate fi nul, căci el a fost supus deja pedepselor în ultimele două cornișe; popasul păcătoșilor poate, însă, să dureze ani sau chiar veacuri. Firește, sufletele personajelor sfinte sau meritorii merg direct la Ceruri, fără să mai treacă prin Purgatoriu, așa cum afirmă de pildă strămoșul-profet Cacciaguida. Când duhul unui penitent și-a isprăvit în întregime pedeapsa, muntele purgatorial se cutremură, a se vedea cazul eliberării/ descătușării poetului latin Stațiu, timp în care toate umbrele intonează Slavă...; odată eliberat, sufletul respectiv imediat va trece prin flăcările purificatoare din ultimul cerc, apoi va merge în Paradisul Terestru, adică la vârful muntelui purgatorial (Eden). Ajuns aici, el este primit de Matelda, ce reprezintă probabil starea de puritate a omului de dinaintea păcatului originar; aceasta îl botează, ca să zicem așa, în cele două râuri din Eden: Lete, ce șterge amintirea păcatelor săvârșite în timpul vieții, și Eunoe, ce întărește amintirea faptelor bune. Acest ritual de ablațiune, purificare, lustrație fiind îndeplinit, înseamnă că duhul respectiv este pregătit să urce în slavă, gata să se înalțe la stele, așa cum Dante însuși, după ce a fost supus respectivului ritual, va spune despre sine.”   Geo Vasile