„Mi-am pictat tăcerea în culorile infinitului și am îngrozit umbrele, am pus pe fugă efemerul, iar nopțile ca niște fiare îmblânzite îmi ling strigătele de pe mâini. Obosit, decolorat de tăcere, cuvântul se trânteşte în craterul unui gând. Mă opresc uneori și calculez infinitul cu șoapte coagulate pe nisip. Și merg tot mai departe cu speranţa în lesă ce se napustește turbată asupra nefericirii.”
Cărți,multe cărți.
