Hegel şi Nietzsche constituie cei doi termeni finali între care evoluează evenimentele propriu-zise ale istoriei spiritului german în secolul al XIX-lea. Dar pentru că opera lui Hegel a fost privită de obicei ca o culme strălucită a sistemului idealismului, iar din scrierile lui Nietzsche s-au extras aleatoriu porţiuni pentru o utilizare oportunistă, se impune o anumită prudenţă în privinţa fiecăruia dintre ei. În opoziţie cu acea formă academic rigidă pe care obişnuiesc să i-o dea sistemului hegelian cunoscătorii acestuia, dar şi cu falsificarea populară a scrierilor lui Nietzsche de către veneratorii lui, ţelul studiilor ce urmează este acela de a evoca veridic epoca de la Hegel până la Nietzsche şi de a „transcrie” astfel istoria filosofică a secolului al XIX-lea în orizontul prezentului. A transcrie istoria nu înseamnă, însă, a falsifica puterea irevocabilă a celor petrecute o dată pentru totdeauna, pentru a le spori vitalitatea sacrificând adevărul, ci înseamnă a da satisfacţie acelei realităţi biografice potrivit căreia pomul e cunoscut după roadele lui, iar în fiu recunoaştem tatăl. Căci abia secolul al XX-lea a explicat şi a făcut explicabile evenimentele propriu-zise ale secolului al XIX-lea.
Cărți,multe cărți.
