Dincolo de lumina pe care o aruncă asupra figurii lui A.G., focar al ansamblului de scrisori, și asupra corespondenților antrenați în schimburi epistolare masive ori medii, cu toții relevanți în cultura românească (și uneori internațională) a epocii, mulți dintre ei rămași necunoscuți publicului cultivat, Rapsodia epistolară, care se încheie cu prezentul volum, ne oferă în mod esențial imaginea, în direct, a interbelicului românesc în ansamblu, cu căutările lui, cu grupurile care au aspirat ori s-au mobilizat în vederea înțelegerii și mlădierii circumstanțelor epocii, cu polifonia soluțiilor și a aspirațiilor. Schimburile epistolare masive sau medii ne permit să surprindem etape diferite ale evoluției celor care scriu. Devine astfel posibil să nu mai identificăm un individ cu imaginea maximă finală pe care o propun biobibliografiile, ci să-l surprindem în mișcare, cu ezitările, perioadele mai puțin consistente și perioadele de acțiune desfășurată în care i s-a consumat existența. Departe de a fragmenta evoluţia corespondenților „de cursă lungă’’, viziunea aceasta „în mers’’ ne-o apropie, arătându-ne cum s-au construit, în mai bine sau mai puțin bine, cum au revenit și ce au obținut în perioada în care-i însoțim dinăuntru citindu-le scrisorile. Corespondenții diferă de interlocutorii pe care-i întâlnim în volumele de istorie orală și o comparație sistematică între atitudinile lor caracteristice se impune, pentru a combina fertil cele două surse de informație. La nivel factual, scrisorile, scrise de obicei la cald, în miezul întâmplărilor, tind să fie mai precise decât istoria orală, în care neajunsurile memoriei sau, dimpotrivă, travaliul ei de justificare, raționalizare, exaltare a importanței celui care rememorează ne îndepărtează, deseori considerabil, de faptul brut. Pe de altă parte, scrise sub imperiul urgenței, scrisorile riscă să nu fie întotdeauna elaborate la nivelul interpretării. Dimpotrivă, în istoria orală, interpretarea, deseori în exces, se cere cântărită și interogată atent pentru a regăsi dozarea optimă. Între cele două ipostaze se interpun, scrise doar atunci când se desprind firesc de purtătorul lor, mesajele organice pentru care A.G. tinde să rezerve, de fapt, cuvântul scrisoare. Sanda Golopenția
Cărți,multe cărți.
