“Filosofia istoriei: prin aceasta nu înțelegem aici tot ceea ce, fără îndoială, poate să însemne, de asemenea, filosofia istoriei: teoria științifică a științei istoriei, ontologia regională a regiunii ontologice a istoriei, fenomenologia fundamentală a istoricității omului, înțelepciunea istorică a unor istorici înțelepți: toate acestea sunt, desigur, lucruri extrem de instructive, toate pot fi numite și ele filosofia istoriei. Dar aici și în cele ce urmează – deși aproape toate cele de mai sus par să-și aibă în ea locul și timpul și funcția lor –, filosofia istoriei înseamnă o formațiune ce poate fi datată: acea formațiune care proclamă o istorie a lumii ce are drept unic țel și sfârșit libertatea tuturor; acea formațiune care înfruntă, deci, ceva ce pare inevitabil: faptul că oamenii trăiesc din suferința altor oameni; acea formațiune care vede și vrea progresul și critica realității existente ca distincție între ceea ce-l favorizează și ceea ce nu-l favorizează, și care, tocmai de aceea, contează pe o criză finală și pe soluția ei definitivă; pe scurt: ea este aceea care face apel la ieșirea oamenilor din imaturitatea lor autoimpusă, pentru ca, eliberându-se din heteronomie, să se proclame în mod autonom stăpâni ai lumii lor. Filosofia istoriei: ea este mitul Iluminismului. Dar este atunci mit sau iluminare? Aici se ascunde ambiguitatea, aici rezidă aporia.”
Cărți,multe cărți.
