Tonomatul cu vise constituie o reusita metafora a abisului existentei umane zilnice: daca fara vise omul ramane doar un simplu artefact, in intimitatea exclusiva a acestui artefact - ipostaziat, in poemul ce confera titlul volumului, de tonomatul insusi - omul ajunge sa reinsereze visul, dar deturnandu-l cu totul de la rostul sau initial. Exact precum in exegeza eliadesca, concluzia care se afirma, in cele din urma, evidentiaza primatul esentelor, in dauna artificiilor pe care existenta umana le suprapune peste ele, cu mentiunea - ce se constituie, prin ea insasi, intr-un semnal de alarma - ca prin acest proces esentele nu mai ajung sa fie recunoscute ca atare. Formele fara fond suprima, in cele din urma, chiar putinta individului de a mai distinge intre esenta si aparenta, astfel ca posibilitatea revenirii, din aceasta stare de colaps existential, devine cu totul utopica. Sa nu ne mire, asadar, ca poetul nici nu o afirma. Stilul vadit ironic, pe care-l adopta lirica sa, se armonizeaza, perfect, continutului abordat. Iar efectul general al lecturii nu se limiteaza, in pofida acestei constatari, la gesturi de resemnare: in cele din urma, din toata aceasta ?aventura? postmoderna, a omului, ramane cel putin cautarea.
Cărți,multe cărți.
