Tema pe care o propune prezenta lucrare se refera la etapele parcurse de poezia lui Nichita Stanescu in procesul cristalizarii unei viziuni autentice a poetului asupra lumii si, mai ales, asupra cuvantului. Vom urmari transformarile pe care le sufera cuvantul de-a lungul operei, de la ipostaza corporala, in fuziune deplina cu natura si cu trairile poetului, trecand prin experimentul tulburator al rupturii, pana la transgresarea spre necuvant si instituirea poeziei metalingvistice. Poezia lui Nichita Stanescu a frapat inca de la inceput, anuntand nu numai ruptura definitiva cu dogmele proletcultiste anchilozante, dar si o adevarata ?schimbare la fata? a liricii romanesti. Noutatea demersului poetic stanescian rezida nu atat in recuperarea valorilor modernismului, cat mai ales in depasirea acestora spre o poetica proprie, diferita de tot ceea ce fusese poezie anterior. S-a spus ca dupa Nichita Stanescu nu se mai poate scrie ca inainte de el. Poetul a inteles ca resorturile adevaratei poezii nu sunt declansate prin aplicarea anumitor procedee poetice, ci prin trairea ?pe viu? a propriei opere. Aici se afla elementul novator care a impus o regandire a poeticitatii: semnificatia profund ontologica pe care o capata expresia poetica.
Cărți,multe cărți.
