I.L.Caragiale. Jocuri textuale si tipuri de discurs. Aplicatie pe Momente si schite

Studiul de fata se vrea o abordare a schitelor din perspectiva pragmatica si naratologica. De aceea, ni se pare mult mai important sa reusim o aplicare, pe cateva texte, a unui numar relativ restrans de notiuni vehiculate de acest tip de critica formalista decat sa introducem foarte multe distinctii referitoare la modurile de expunere, la tehnicile si la instantele narative. De altfel, schitele caragialiene nici nu admit distinctii foarte clare in interiorul lor si un punct important al analizei va trebui sa-l constituie felul in care diferitele discursuri se amalgameaza conferind o neasteptata modernitate acestei opere. Punand accentul pe modalitatile de organizare, pe jocurile textuale a caror miza este intelegerea mecanismului naratiunii, trecerea de la structura de suprafata, afisand, de multe ori, o seriozitate trucata, la structura de adancime (parodica si ironica), nu vom neglija nici sensurile care se degaja de aici. Importanta pe care o acordam laturii semantice (latura ce deriva din organizarea schitelor) se datoreaza dorintei de a atrage atentia asupra complexitatii operei scriitorului si imposibilitatii unei abordari strict formale, irelevante in lipsa interpretarilor functionale si semantice.