Prezentam, in studiul de fata, ceea ce numim "poezia generatiei albatrosiste", accentul cazand pe tentativa acestei generatii de a schimba criteriile esteticului, reluand, intr-o varianta sublimata, procedee ale avangardei isto-rice, dar anuntand totodata si literatura finalului de secol XX. In prezentarea poeziei generatiei albatrosiste, am simtit nevoia unei contextualizari, de aceea ne-am oprit si asupra revistelor Cadran si Albatros care au generat numeroase controverse cu privire la reflectarea in paginile lor a spiritului de fronda al generatiei amintite. In analiza propriu-zisa a poeziei lui Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu, Dimitrie Stelaru, Ion Caraion, am adus in discutie teme, motive care devin obsedante in lirica acestor poeti, precum obsesia mortii, inclinatia spre citadin, spre cotidian, dar si gustul evadarii, al calatoriei spre spatii imaginare sau spre sine prin labirintul cosmarurilor proprii. Prezentam si cateva modalitati discursive dominante: destructurarea limbajului poetic, forme de dialogism, jocul probabilitatilor, ironia, ekphrasisul, insemnand aici o restrangere a lumii descrise la un spatiu bidimensional.Acestea sunt coordonatele pe care se structureaza lucrarea de fata: contextul, delimitarea termenilor, functionalitatea conceptului generatie in cadrul istoric dat si relevanta publicatiilor reprezentative pentru modul acestor scriitori de a percepe spatiul cultural, literar; tematica si expresivitatea in opera principalilor reprezentanti si corespondentele care se pot stabili intre ei si literatura epocilor ulterioare.
Cărți,multe cărți.
