?Apocalipsa lui Komartin este una foarte intens?, pulseaz? frenetic, are un dinamism intrinsec, necultivat. Cu cât î?i denun??, cât mai sec, f?r? s? epateze, accesele suicidare, zvâcnirile de con?tiin??, lipsa de încredere în posibilit??ile poeziei, abrutizarea, chiar puseurile autodistructive, cu atât e mai aproape de miezul vie?ii, cu atât tr?irea sa e mai acut?. Nu caut? s? explice, nu încearc? s? dea, prin poezie, o form? crizei; pur ?i simplu o contempl?. St? acolo, nu fuge, nu î?i abate privirea, nu se minte. Uneori contempla?ia este cea mai direct? ?i mai sever? cale c?tre în?elegere. Iar poezia aceasta desc?rnat?, direct?, furioas? sau blazat?, dez-estetizat?, ?inut?, retoric, în proximitatea compulsiv? a tr?irii, este un test dur: cel al contempla?iei. Nu, poezia, art? muribund?, nu mai salveaz? nimic pentru c? nimic nu mai e de salvat. Ea nu transform? realul, ci îl usuc?, îl reduce la esen??. Iar esen?a e cumplit?.
Cărți,multe cărți.
