Al doilea copil din saptesprezece ai familiei Ulieru din Câmpulung-Muscel, George Ulieru avea sã fie "doctor în medicinã si chirurgie" dar si un condeier dedicat umanismului formatiei sale profesionale. În permanent conflict cu autoritãtile indiferente sau corupte, George Ulieru îsi va nota experientele de medic de plasã - de tarã - poate si din ambitii literare dar si din dorinta de a lumina "întunericul din pãtura satelor". Nesupus politic, spirit justitiar, corect, dorind sã facã educatie medicalã poporului pe care-l îngrijea, George Ulieru scrie cu ironie, talent, urmându-si menirea socialã si profesionalã, astfel cã ""însemnãrile" zugrãvesc din punct de vedere sanitar rural epoca 1918-1938", cum nota el însusi la începutul unui jurnal ce avea sã devinã, postum, cartea Din carnetul unui medic de plasã. Ion Biberi, scriitor si medic totodatã, precum George Ulieru, îl descria ca fiind "un pacifist, aflat sub influenta întelepciunii indiene a lui Rabindranath Tagore". George Ulieru nu avea cum rãmâne indiferent umanismului lui Tagore, primul scriitor asiatic laureat al Premiului Nobel pentru Literaturã - 1913 - pentru propria traducere a Gitanjali în englezã. Avea sã-i fie cunoscut prin traducerea în francezã a lui André Gide în 1917, sub titlul L'offrande lyrique. Volumul Prinos de cântece, tãlmãcirea din francezã a Gitanjali, dupã versiunea oferitã de André Gide, publicat în 1923 la Noua tipografie "Artistica" P. Mitu, Pitesti, a fost, în ordine cronologicã, al cincilea volum tradus în România. Si prima traducere a Gitanjali în românã. George Ulieru mai publicase poeme traduse din Tagore în periodice, mai ales în Analele Dobrogei, unde a si debutat, începând cu 1921. Tot în 1921 George Ulieru tipãrise o brosurã de 8 pagini intitulatã Poeme, cu traduceri din Tagore.De altfel, Profetul Indiei a fost o sursã de inspiratie continuã pentru medicul-scriitor dar se pare cã si izvorul unor necazuri. Afisul cuprinzând si o traducere a lui Tagore - o odã celor umili dar tipãritã cu litere rosii, a fost consideratã un manifest comunist de cãtre autoritãtile locale, astfel cã toate cele 1000 de exemplare au trebuit sã fie predate politiei, în 1925. Cu umor trist, George Ulieru scrie un articol în Facla: "Rabindranath Tagore confiscat în România". Tagore oferise lumii propria traducere englezã a poemelor selectate din Gitanjali, alte opt cãrti si o dramã. Cele 103 poeme în prozã închinate divinitãtii se pot citi fãrã vreo pregãtire anume. Dragostea divinã este simplã, umilã, ofrandã a cântecului suflet. André Gide afirma cã i-a fãcut plãcere ca prin aceastã traducere sã-si aducã partea lui de umilintã în fata lui Tagore, asa cum Tagore însusi o fãcuse atunci când cântase în fata divinitãtii.
Cartea Prinos de cântece am descoperit-o în biblioteca lui Didi - Amita Bhose. Meticuloasã, pe fisa cãrtii Didi nota întotdeauna data si numele celui ce-i oferise cartea. Pe aceasta însã Didi a notat: Presented by...? Am citit-o pe nerãsuflate, uimitã si fascinatã de sensibilitatea traducerii. Limbajul este un pic arhaic dar fermecãtor tocmai din acest motiv, un limbaj poetic si vizual. Închinate Divinitãtii, cele 103 cânturi ne cuceresc prin simplitatea elegantã a cuvântului. Initial, când am pornit la drum cu editura Cununi de stele, îmi propusesem sã public numai traducerile lui Didi din Tagore, efectuate din bengali, pentru a oferi publicului cititor acces la operele traduse direct din limba maternã a lui Tagore, nealterate de variantele europene. Însã traducerea lui George Ulieru, efectuatã din francezã, în afara faptului cã este prima traducere a Gitanjali în românã este si de o sensibilitate aparte. La 10 ani de la publicarea volumului care îi aducea lui Tagore Premiul Nobel pentru Literaturã, România avea o traducere sensibilã, pe care nici un alt român nu a egalat-o, din punctul meu de vedere, pânã astãzi. Uimitor cum acum un secol românii îl citeau pe Tagore într-o traducere sublimã, nestiutã pânã acum! Acesta este motivul pentru care am împletit-o în Cununi de stele, cu atât mai mult cu cât nu am gãsit, în afara studiului Tagore în România al lui Didi, publicat recent sub titlu omonim la editura Cununi de stele în 2018, nici o referire la aceastã traducere din 1923. Titlul - Prinos de cântece - mi se pare, de altfel, mult mai potrivit decât toate celelalte ce au urmat, e mai aproape de mesajul poemelor, cânturi oferite divinitãtii.
Cărți,multe cărți.
