„Treptele Diotimei continuă demersul romanesc din "Crepuscul” la altă scară, căci ceea ce era acolo o alegorie a dispariției unei epoci, anume cea interbelică, prin prisma unui personaj memorabil, aici e o frescă a întregii societăți românești din secolul trecut. Urmărind destinul clanului Candrea, modul în care contextul istoric a modelat conștiințe determinând opțiuni de ordin existențial, artistic sau politic proprii fiecărui personaj în parte, Radu Ciobanu urcă în textul monumentalului său roman convulsii sociale, conflicte politice, trăiri pasionale de o intensitate paroxistică uneori, refăcând astfel, din interior, și nu doar panoramând peisajul atât frământat al unui secol de istorie românească. Și o face magistral, fără nici un fel de concesii de ordin ideologic, sprijnindu-se pe filosofia conform căreia: "În viața fiecăruia, se ivește la un moment dat Diotima. Unii știu s-o urmeze și, urmând-o, din treaptă-n treaptă au șansa să ajungă unde trebuie. Alții o alungă sau, pur și simplu, n-o văd, n-o aud și rămân singuri, ca și cum s-ar fi rătăcit pe niște pământuri necunoscute și pustii. Rămân stingheri și săraci. Uneori infirmi...” (Mircea Petean)
Cărți,multe cărți.
