"Eram in tren, in drum spre Bucuresti, intr-un final de februarie, spre sfarsitul anilor 70, cred. La ceas de pranz ajunsesem pe la Feldioara. Peisajul era acoperit de o zapada imaculata care scapara in seninatatea zilei. Pe atunci inca circula minunatul Wiener Walzer, elegant, curat, punctual. Eram singur in compartiment, cald, placut, atmosfera usor soporifica, prielnica visarii. Si deodata, pe creasta unui deal, am vazut alergand un calaret invaluit intr-o usoara ceata sidefie. Pe acel fond, in contre-jour, calaretul negru, zapada alba, privelistea era extraordinara, veritabil crochiu delicat, in tus. Si atunci, instantaneu, mi-a venit in minte titlul, Calaretul de fum, - ia uite, mi-am zis, ce titlu frumos de roman - dar totodata s-a produs si asociatia intre Rascoala lui Horia, despre a carei comemorare la nu stiu cati ani tocmai citisem in revistele luate cu mine, si calaretul enigmatic despre care se spune ca il insotea peste tot, dar de departe, ca un duh veghetor, ca un genius loci, pe Horia. Nu pot incepe nimic, nici carte, nici chiar articol, fara a-i da intai un nume." - Radu Ciobanu
Cărți,multe cărți.
