Publicată în 1975, Trădarea Occidentului izvorăşte din aceeaşi viziune critică de o extremă luciditate (admiratorii l-au şi numit de altfel „omul care a prevăzut tot”) asupra societăţii. Polemizând cu denigratorii înverşunaţi ai Occidentului şi ai valorilor acestuia (a fi „antioccidental” n-a încetat să fie o modă nici astăzi), cu apologeţii iraţionalismului şi ai „primitivismului”, Ellulnu contestă însă criza profundă prin care trece Occidentul actual. În opinia sa, civilizaţia şi cultura occidentală şi-a trădat propriile valori (pe care le-a inventat şi le-a răspândit pretutindeni), respectiv raţiunea, individul şi libertatea, pe care, în numele eficienţei, le-a substituit prin „înlocuitorii” care le reproduc aparenţele, dar reprezintă în realitate tocmai contrariul acestor valori. Iar diagnosticul lui Ellul este de o gravitate extremă, este un „strigăt în pustiu”, pe care cei mai mulți preferă să-l ignore din laşitate sau din teama disconfortului psihic în care te instalează viziunea dezabuzată a gânditorului: „Văd Europa mergând cu paşi mari către sfârșitul ei.
Cărți,multe cărți.
