De ce sa filosofam?

Traducere: Ciprian Mihali şi Lelia Marcău Un text inedit al lui Jean-François Lyotard care încearcă să răspundă la o întrebare simplă „De ce să filosofăm?” Cartea apare în limba română în traducerea lui Ciprian Mihali şi a Leliei Marcău, la doar un an de la apariţia ediţiei în limba franceză. Datorită conciziei pedagogice cu care este scrisă, cartea de faţă reprezintă o lectură obligatorie atât pentru cei care studiază filosofia, câtşi pentru cei pasionaţi de filosofie, în sens larg. „Întrebându-ne nu: „ce este filosofia?”, ci „de ce să filosofăm?”, punem accentul pe discontinuitatea filosofiei cu ea însăşi, pe posibilitatea ca filosofia să fie absentă. Pentru cei mai mulţi dintre oameni, pentru cei mai mulţi dintre voi, filosofia e absentă din preocupările lor, din studiile lor, din viaţa lor. Iar pentru filosoful însuşi, dacă ea are nevoie să fie reamintită, reaşezată la locul ei, este pentru că ea dispare, pentru că‑i scapă printre degete, pentru că se scufundă. Atunci de ce să filosofăm, în loc să nu filosofăm? Adverbul interogativ de ce desemnează, cel puţin prin cuvântul de, nenumărate nuanţe de complement sau de atribut; dar aceste nuanţe se adună toate în acelaşi gol, cel produs de valoarea interogativă a adverbului. Această valoare oferă lucrului chestionat o poziţie neaşteptată: că s‑ar putea să nu fie ceea ce este, sau să nu fie deloc. „De ce” poartă în el aneantizarea a ceea ce chestionează. În această întrebare sunt admise dimpreună prezenţa reală a lucrului interogat (luăm filosofia ca un fapt, ca o realitate) şi absenţa lui posibilă, există în ea deopotrivă viaţa şi moartea filosofiei, avem filosofia şi n‑o avem.” Jean-François Lyotard „Filosofia este, pentru Lyotard, în 1964, şi un praxis, aşa cum psihanaliza este, pentru Freud, şi o clinică. Important este ceea ce lipseşte vieţii sociale, nu pentru a se reconcilia, ci pentru a se justifica. Chiar dacă „lipsa absolută”, căreia Marx i‑a degajat structura sub numele de „proletariat”, poate să fie insuportabilă, ea nu indică „ceea ce doreşte cu adevărat societatea”, spre deosebire de ce pretinde marxismul oficial. Trebuie deci să dăm dreptate opacităţii acestei dorinţe, să‑i frecventăm tăcerea şi să ne riscăm în încercarea de a‑i explicita sensul latent, tacit, prezent deja în ea, rătăcind în raporturile dintre oameni. Dacă Lyotard consacră ultima din aceste patru conferinţe „filosofiei şi acţiunii” este pentru că responsabilitatea filosofică faţă de lipsă este indisociabilă de datoria politică faţă de lume, pentru că ele susţin împreună pariul convertirii tăcerii în cuvânt, a pasivităţii în acţiune.” Corinne Enaudeau Date despre autor Jean-François Lyotard (1924-1998). Filosof francez post-structuralist, cunoscut mai ales pentru influenta lucrare Condiţia postmodernă (1979), carte care anunţă sfârşitul modernităţii datorită epuizării strategiilor sale de legitimare prin recursul la metanaraţiuni. După obţinerea licenţei în 1950, a fost timp de zece ani profesor în învăţământul secundar, apoi a predat filosofia la mai multe universităţi franceze şi americane. În anii ‘60 a desfăşurat o intensă activitate militantă în jurul revistei Socialisme ou Barbarie (împreunăcu Claude Lefort, Cornelius Castoriadis etc.) Opera lui Lyotard tratează o gamă largă de subiecte cu tematică filosofică, dar şi politică sau estetică, fiind caracterizată printr-un pronunţat experimentalism stilistic. Filosofia lui trece prin trei mari perioade: fenomenologică – incluzînd scrierile de tinereţe – influenţată de Husserl (La phénoménologie, 1954); libidinală – perioada intermediară – preocupată în special de Marx şi Freud (Dérive à partir de Marx et Freud, 1973; Economie libidinale, 1974), culminînd cu lucrările de maturitate şi de bătrîneţe centrate pe analiza modernităţii şi postmodernităţii (Le postmoderne expliqué aux enfants, 1988; L’inhumain, 1988; Misère de la philosophie, 2000). Date despre traducători Ciprian Mihali (n. 1967) este titular al cursurilor de filosofia secolului XX, Postmodernism. Filosofie şi arhitectură şi Filosofia vieţii la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj. Este autor al unor lucrări despre sensurile filosofice ale cotidianitaţii (Sensus communis. Pentru o hermeneutică a cotidianului, Paralela 45, 2001; Anarhia sensului. O fenomenologie a timpului cotidian, Idea, 2001; Inventarea spaţiului. Arhitecturi ale experienţei cotidiene, Paideia, 2001) şi coordonator al unor volume colective consacrate spaţiului public (Altfel de spatii. Eseuri de heterotopologie, Paideia, 2001; Arta, tehnologie si spaţiu public, Paideia, 2004). A tradus în limba română lucrări ale unor filosofi francezi contemporani, precum Georges Bataille, Jean Baudrillard, Jacques Derrida, Michel Foucault, Jean-Luc Nancy etc. Este coordonatorul colecţiilor „Diaphora” la editura Casa Cărţii de Ştiinţă, „Kairos” la editura Dacia şi „Panoptikon" la editura Idea. Lelia Marcău (n. 1988) este absolventă a Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul UBB şi a masterului de Etică Profesională organizat de aceeaşi facultate. A publicat traduceri pentru editura şi revista Idea. De asemenea, a colaborat şi cu alte edituri pentru diverse publicaţii. Carte publicată cu sprijinul Centrului naţional al cărţii (Paris).