Se știe că lumea e dată pe mîna proștilor și a nebunilor. E atît de mare puterea prostiei și a nebuniei – a întunericului – încît, vorba unui poet german, împotriva ei zadarnic luptă chiar zeii cei nemuritori. Dar prostia e încă și mai rea pentru alții, pentru societatea în care trebuie să trăiască și prostul, ca ființă socială. Îl trimiți în sat la foc, el ți-aduce busuioc. Îl trimiți după surcele, el ți-aduce viorele. Cînd arde casa, el stă cu mîinile în brîu, ori umblă după copite de cai morți. Nu știe să descurce două paie și, cu atât mai puțin, să împartă paie la doi măgari. Cară lemne în pădure și apă în Dunăre. Astupă soarele cu degetul, apoi caută nod în papură și pete în soare. De aceea, prostului nici să-i faci, nici să-ți facă; cu el, oricum, ești de pagubă. Și nu cere de la prost învăț și de la bătrîn băț…
Cărți,multe cărți.
