Percepândui poezia ca o oază de liniște în vacarmul modernismelor de tot felul din vremea lui Pillat, ca și din vremea noastră, Victoria Ana Tăușan anunța profetic, în încheierea eseului său din 1972, o revenire la matca ei limpede și binefăcătoare, misterul acesteia constând în „atracția ce o exercită prin distanțare de ea”. Este o revenire, pe o spirală ascendentă, stârnită nu numai de dorul de „strălimpezimile” cu care consona eul său liric maturizat, ci și de editarea aproape integrală a operelor pillatiene, datorată Corneliei Pillat. Parcurgerea textelor însoțite de aparatul critic lămuritor ia oferit o perspectivă nu neapărat nouă, cât mai cuprinzătoare, îmboldindo săși reia însemnările de odinioară și să le desăvârșească. Astfel, o parte din sâmburii ideatici din 1972 se dezvoltă în 19962004 în arbori viguroși, de data aceasta discursul fiind dezgrănițat din prea strâmta temă a naturii și dus spre virtuțile tutelare ale Poetului. (Carmen Brăgaru)
Cărți,multe cărți.
