Noapte - Lumina

„Te trezești (la viață) compus din străini — părinți, amintiri, carne, vise —, și ce faci, cum faci? Toate sunt tu, dar nu sunt ale tale, și nici nu vor fi vreodată. Cel mai la îndemână e să rămâi pe aceeași cale, continuând să-ți compui viața din străinătăți, devenind fie indiferent, fie, cel mai adesea, obsedat de identitate și proprietate. Cel mai greu — imposibil — e să iei lucrurile în serios, și atunci te apuci să compui la propriu străini, corpuri străine care să-ți primească, să-ți susțină și să-ți dezvolte alteritățile, și cu care să poți să întemeiezi familie și societate, conversând. Este ceea ce face deosebit de maturul Ovidiu Komlod în acest volum de debut atent amânat, consistent dat fiind că lăsat să se coacă, prin concrețiunile căruia, serios, așezat, gospodărește lucrate, ne arată felul în care arta — în cazul de față, poezia —, departe de a fi un obiect de delectare de care dintotdeauna școala ține să ne țină la distanță (nu cumva s-o luăm în serios!), devine un instrument, o procedură, o cale. Cartea încă tânărului poet este o lecție de utilitate și de reușită existențială a artei.” (Bogdan Ghiu) „Nu este întâmplător faptul că, prin mottoul cărții și prin autoportretul pe care și-l face în primul ei poem, Ovidiu Komlod se poziționează și își poziționează viziunile în proximitatea atât de densului și ofertantului univers Blecher, care îi slujește ca linie de start, dar nu-i stânjenește înaintarea spre propriul punct de sosire. În lupta cu limita, sunt folosite diverse strategii de aneantizare, de la aceea a cufundării în somn, la cea a ascuțirii de sine echivalente vizual și sonor cu «filamentele strigătului». Cu o aripă în «irealitatea imediată» și cu alta în cotidianul alimentat de emoțiile unor experiențe mai mult sau mai puțin sublimate, cartea lui Ovidiu Komlod este, dincolo de anumite vecinătăți, una care îi aparține numai autorului ei, «în numele tatălui. fiului. sfântului vid».” Ioan Es. Pop