Biografia autorului: Ionel Ciupureanu (n. 1957) a publicat volumele de poezie Pacea poetului (1994), Amos (1996), Fălci (1999), Krampack (2002), Adormisem și mă gândeam (2005), Mișcări de insectă (Casa de Editură Max Blecher, 2010) și Venea cel care murisem (Casa de Editură Max Blecher, 2014). În anii ʻ90 a scris versuri pentru formația punk Terror Art. Trăiește la Craiova. Despre e timpul să visăm un măcel: „Calificativul de «mare poet» aparține unui nomenclator ieșit din uz în tardo-modernitate. Ceea ce nu înseamnă că nu mai există mari poeți. Ei refuză, desigur, poza romantică, resping poeticile frumosului, care nu mai poate salva lumea decât dacă e recuperat oblic, ca autenticitate (în sensul ontologic, de Eigentlichkeit) — și nici atunci. Ionel Ciupureanu este unul dintre aceștia. Și printre foarte puținii de la noi. Poezia lui, depoetizată à la Bacovia, ca să luăm un reper autohton, «dodecafonizată», relativizându-și instanța locutorie prin numeroase puncte de fugă, cu voci care compun mai degrabă o bandă sonoră înregistrată ca atare (fragmente de dialog, monologuri masculine sau feminine, uneori confuze, ce induc un timbru transgender, în cheia grotescă și perversă urmuziană din Ismail și Turnavitu: «ochi, favoriți și rochie»), decât un discurs literar… poezia lui, zic, se încarcă, într-o atmosferă de azil de noapte locuit de clodos beckettieni, de o intensitate existențială — implicit lirică — purificată brusc de zgura oricărei recuzite. Textul își leapădă pieile. Nu mai rămâne decât stupoarea de a exista.” O. Nimigean „Discursul din volumul de proze poematice e timpul să visăm un măcel păstrează, din experiența volumelor anterioare, visul și carnagiul. Aceeași lume metempsihotică, o călătorie în lumea visului rarefiat, același limbaj măcelărit de adjective, atribute, stări de a fi, redundanțe, care făceau deliciul în poezie. Diferența constă totuși într-un soi de relaxare, în sensul angajării pe suprafețe discursive mai mari, fără a face însă rabat de la acea esențializare care e deja secretul — o adevărată marcă înregistrată! — a poeziei lui Ionel Ciupureanu. Dacă după Mișcări de insectă și Venea cel care murisem puteai să te întrebi cum se poate ieși din închiderile pe care le operează fatalmente orice performanță stilistică superlativă, a opta carte a lui Ciupureanu risipește aceste îngrijorări. Siguranța mânuirii noii formule e încă de la început reconfortantă. Avem de-a face cu un autor care depășește un posibil complex, și pentru care sustragerea de la seducțiile precedentului pare ceva firesc.” Horia Dulvac
Cărți,multe cărți.
