Sinistra

„Ceea ce pentru alții e un cocon protector, recursul la copilărie ca vârstă a inocenței și a fericirii, la Marius Aldea nu ține. Pe eroul său liric, sinistra îl pândește peste tot, chiar și-n amintirile cele mai vechi, din satul bunicilor. Sub imperiul unei nostalgii vag erotice și intens culinare, Marius Aldea a scris un volum puternic, aspru și dramatic, în care figuri familiare devin eroi ai unor epopei de buzunar, ce nu depășesc granițele satului. Acolo însă, în aceste granițe, sunt viețile și morțile, iubirile și dezamăgirile, bătăile și bețiile, gusturile de neuitat ale celor mai simple mâncăruri și, mai cu seamă, absențele celor plecați. Peste toate, dincolo de toate este sinistra — un titlu la fel de frisonant ca volumul însuși.” Luminița Corneanu „În ultimii ani am citit de zeci de ori sinistra — pe când încă nu era sinistra, ci doar un proiect de carte care s-a schimbat între timp de multe ori până să ajungă la forma actuală. Sunt câteva poeme și multe versuri pe care le știu deja pe dinafară. Asta înseamnă c-aș putea să înșir aici puncte tari ale volumului. Sau imagini memorabile. Aș putea chiar să spun că e cel mai închegat și bine construit volum al lui Marius Aldea de până acum. Dar cred că în realitate e vorba despre cu totul altceva: Aldea și-a propus să spună o poveste și să creeze personaje care să te urmărească dincolo de paginile cărții. Și i-a reușit.” Aleksandar Stoicovici „Am citit, începând de prin 2012, mai multe variante ale poemelor din acest volum: autorul lor și-a modulat vocea și rafinat tehnica, devenind, de la o versiune la alta, tot mai dezinhibat și mai sigur pe el în conturarea prezențelor ce-i populează cartea și în înscenările sale când dramatice și decepționate, când grotești și pline de cruzime. Pe parcursul scrierii acestei cărți, Marius Aldea a înțeles că nici îngânarea lui Marin Sorescu din La Lilieci, și cu atât mai puțin reluarea experienței «neoexpresioniste» a poeților-țărani din anii ‘60 nu-i vor fi de nici un folos. Așa încât, cu sinistra lui, Aldea se află în vecinătatea unor autori pe care i-am debutat în ultimii ani: Matei Hutopila, Anatol Grosu și Ștefan Ivas (am numit această direcție «noul ruralism»), deși între toți acești poeți tineri există variații notabile în aproprierea temelor rurale. După ce 80-iștii au tratat satul aproape exclusiv în cheie ironică, exemplul canonic rămânând Mircea Cărtărescu în «Georgicele» sale, Marius Aldea este unul dintre cei câțiva care se întorc în secolul XXI la origini, fără iluzii sau patetisme, uneori compasionali, alteori sarcastici, într-o poezie ce amestecă burlescul și nostalgia paradisului pierdut.” Claudiu Komartin