Teza de doctorat a Anei-Maria Cornilă izbutește o combinație fericită de teorie literară și analiză textuală. […] Capacitatea de a folosi cu limpezime și discernământ bibliografia de specialitate în definirea celor două noțiuni-cheie ale lucrării e probată cu brio în capitolele II și III. Arhitectura internă în linii mari simetrică a acestor capitole e menită să reliefeze convingător punțile ce leagă cele două teme mari ale lucrării, ca forme complementare de apropriere și prezenteificare a trecutului cultural, fie că este vorba despre destinul marilor creatori sau despre creațiile acestora. Metatextualitatea și autoreferențialitatea sunt readuse constant în discuție, cu înnoite rafinări, deopotrivă în partea teoretică cât și în cea hermeneutică a lucrării. Aș remarca în treacăt o inedită „artă a suspansului”, întreținută prin invocarea repetată, de fiecare dată sub alt unghi de observație, a exemplelor literare ce vor fi comentate in extenso în partea finală. – Liviu PAPADIMA Primul lucru ce trebuie observat este oportunitatea temei alese de dna Ana-Maria Cornilă. Pe de o parte, aceasta se află în perfectă concordanță cu evoluția din ultimele (șase? șapte?) decenii ale literaturii române și străine deopotrivă – care, „sfânt trup și hrană sieși”, „rupe” din ea însăși asemenea Nastratinului barbian, chiar dacă nu cu aceeași finalitate de sublim egotism și egoism, ba tocmai dimpotrivă… Pe de alta, însă coerent cu motivația anterioară, tema vine să umple un gol în teoria, critica și istoria literară de la noi. Nu în sensul unei noutăți absolute. Bioficțiunea și palimtextul i-au preocupat pe mulți teoreticieni și practicieni, mai ales postmoderni sau stimulați de postmodernitate, într-o epocă de triumf (și teoretic, și aplicativ) al inter- și metatextualității. […] Noutatea de ansamblu a prezentei abordări stă în tratarea autonomă a celor două chestiuni, într-o abordare similimonografistă. […] Veritabilă contribuție de istorie literară. – Nicolae MECU Cele două formule romanești analizate demonstrează că în literatura postbelică putem vorbi despre un ethos livresc ce reconfigurează identitatea autorilor din trecut, transformându-i în personaje și reformulează identitatea lectorilor din prezent, convertindu-i în autori. Ethosul livresc este însoțit de o estetică a memoriei, o estetică a celebrității, respectiv de o estetică a citării, menite să reconfigureze relația dintre autorul canonic și posteritatea sa literară – autori și cititori. Reîntâlnirea cu marii clasici ai literaturii intră așadar în biografia scriitorului/cititorului postmodern, specializat în dirijarea/ descifrarea traficului intertextual instaurat între arhiva trecutului și repertoriul prezentului. Preocuparea scriitorilor contemporani pentru cărţile despre cărţi, pentru metadiscursurile livreşti, este un reflex al prestigiului literaturii, căreia i se aduce un omagiu, al memoriei culturale pe care autorii doresc să o conserve, dar rămâne în același timp şi un gest lectorial egocentric, de textualizare a plăcerilor livreşti, a empatiilor și obsesiilor culturale ale unui cititor-creator. – Ana-Maria CORNILĂ-NOROCEA Ana-Maria CORNILĂ-NOROCEA (n. 10 aprilie 1979) a scris articole și studii de critică literară, teorie literară, hermeneutică, literatură comparată în Limbă și literatură, Vatra Veche, ProSaeculum, Plumb, Acta Iassyensia Comparationis. A publicat două volume de eseuri critice: Reverii critice (2006) și Identități critice (2013).
Cărți,multe cărți.
