„În scurta sa viaţă trăită la răscrucea a două secole, Ugo Foscolo s-ar zice că adună tradiţia literaturii şi istoriei italiene şi o incendiază în focul viu al trecerii dintre epoci, de la revoluţie la războaiele napoleoniene şi restauraţie. Opera foscoliană abordează teme nenumărate, orientate spre aspecte ale vieţii dintre cele mai felurite, chiar şi spre cele marginale şi neobişnuite, atât ale culturii clasice, cât şi ale celei contemporane. Dar acest belşug de interese este compensat de predilecţia pentru câteva motive constante, care trimit la certitudini şi valori pozitive: tema compasiunii, a mormântului ca emblemă a continuităţii între vii şi morţi, tema patriei, a prieteniei, a iubirii, frumuseţii şi armoniei. În absoluta incertitudine a existenţei aceste repere se prezintă însă ca iluzii. Autorul nu le recunoaşte nici un fundament obiectiv în natură, căci natura îi apare oarbă şi indiferentă la dorinţele şi pasiunile omeneşti; el le resimte mai degrabă ca pe nişte alegeri subiective în care caută consolare şi le atribuie o valoare socială, considerându-le temelia comunităţii civice. «Iluzia» care le conţine şi le rezumă pe toate celelalte este arta şi poezia, care transformă iluziile subiective în forţă civică şi colectivă. Prin artă, Foscolo aspiră la un bine superior, înţeles ca rezolvare a oricărui conflict.“ – GIULIO FERRONI
Cărți,multe cărți.
