Opere I

Primul volum Opere I. Poezii 1908–1920 al prezentei ediții Ezra Pound, concepută în patru volume, acoperă poezia publicată de Ezra Pound înainte de Cantos. Acest volum incepe cu o cuprinzătoare „Introducere în viața lui Pound“, semnată de Horia-Roman Patapievici, menită să îi ofere cititorului român, pentru prima oară în cultura noastră, o viziune de ansamblu asupra biografiei și operelor acestuia. Sub aceeași semnătură urmează o substanțială „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, cu o amplă contextualizare a operei celebrului poet american, în care sunt analizate legăturile subtile dintre mediul în care acesta a creat şi ideile sale filozofice. „Dacă asemenea unui străin prietenos într-un salon de fumat mi-ați cere ca din întâmplare și pe nepregătite o părere despre cine e omul care scrie cel mai bine poezie azi, v-aș răspunde probabil: «Ezra Pound». Orice discuție despre poezia modernă, purtată de oameni care o cunosc, se încheie prin a-l fixa pe Ezra Pound undeva. Se poate să fie numit doar pentru a fi ocărât drept detracat sau zeflemist, poseur, ușuratic și vagabond. Sau se poate să fie clasat drept umplând azi o nișă precum aceea a lui Keats într-o epocă precedentă. Ideea e că va fi menționat.“ (Carl SANDBURG, „The Work of Ezra Pound“, 1916) „Pound a fost Proteul absolut. A fost cel mai inventiv, cel mai versatil, cel mai neastîmpărat, cel mai dificil de prins, cuprins și surprins dintre toți scriitorii moderni. Poate fi comparat doar cu Picasso, în artele vizuale, ori cu Stravinsky, în muzică. Pound este marele catalizator al deceniului care culminează cu anul 1922, annus mirabilis al modernismului literar. Prin Cantos, Pound a dat poemul epic al modernității, care închide în el lumea modernă în același fel în care Homer a închis în Iliada și Odiseea lumea greacă, Vergiliu în Eneida lumea romană, iar Dante în Divina Comedie creștinătatea latină. Pound este nu doar un simptom al epocii moderne, este și o radiografie a răului din atitudinea modernistă. Toți marii moderni tîrăsc după ei o radiografie a răului. În același timp, modernismul este un mecanism de acces la sufletul intim. Operele moderne ne vorbesc atît de mult și de direct deoarece modernismul este un fel de a spune lucrurile pînă la capăt: de obicei pînă la capătul deplinei singurătăți. Nu spusese Duns Scot, teologul din care s-a inspirat Hopkins și în tradiția căruia se află și Pound, că persoana este ultima singurătate a omului? Pe urmele lui Pound, modernismul a încercat prin persona să ajungă la persoană, iar prin personae să o depășească.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI, „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, 2015)