Lucrarea aduce în prim-plan câteva redutabile modelele epice - Proust, Balzac, Gide, Papini, Huxley - scriitori care au influențat viața literară din România interbelică. De departe, cel mai puternic impact asupra discursului critic l-a avut Marcel Proust, care a instituit proustianismul, curent și modelul literar susținut de o tehnică narativă savantă, sofisticată, în acord cu sensibilitatea specifică epocii și felului particular al autorului de a se situa în univers. Modele epice în proza românească interbelică se adresează elevilor de liceu și studenților de la Facultate de Litere deoarece are în centrul preocupărilor ei „viața” din cărți, așa cum ni se relevă grație unor influențe literare favorizate de afinități temperamentale, de fapte trăite care, spre deosebire de teoriile abstracte, dau notă de autenticitate a oricărei creații literare majore. Nu în ultimul rând, pentru acribia documentării și ajustarea unora dintre etichetările făcute scriitorilor români, de asemenea, prin faptul că propune un nou tablou de receptare critică (din presa de specialitate) și evidențiază nuanțele specifice de lucru ale fiecărui autor invocat în paginile de aici, cartea ar putea prezenta interes și în rândul comunității științifice de cercetători, critici și istorici literari.
Cărți,multe cărți.
