Ce am văzut în România Mică este o carte de amintiri formată din douăzeci de povestiri, una mai savuroasă decât cealaltă. Ediția de față reproduce integral textul apărut în Biblioteca ziarului Universul No. 8, Ce am văzut în România Mică. Anecdote istorice de Archibald, București, Editura Societății Anonime „Universul”, Strada Brezoianu N‑rul 11, 1926. Pentru a înțelege amintirile jurnalistice ale lui Archibald (pseudonimul lui Gheorghe Rădulescu) trebuie avute în vedere transformările suferite de societatea românească după Marea Unire. El oferă o imagine a României Mici, „guvernată în afară de principiile și de prescripțiunile constituționale și abandonată unui regim de dictatură fără răspundere: dictatura primilor-miniștri și a șefilor de partid”, după expresia lui Constantin Argetoianu. Politicianul se referea la alternanța la putere a liberalilor – cei care voiau, chipurile, continuarea reformelor – și a conservatorilor – cei care spuneau că România a avut parte de suficiente reforme și că acum consolidarea statului este misiunea primordială. Însă, la Archibald apare însă o imagine transfigurată de amintirea duioasă pe care o poartă liderilor conservatori – mai ales lui Lascăr Catargiu –, dar și marilor lideri liberali precum Ion C. Brătianu și D.A. Sturdza; o Românie a marilor personalități literare pe care le-a cunoscut Archibald, în primul rând a lui Caragiale. Amintirile lui Archibald, cu toate micile feste pe care i le joacă memoria, construiesc un tablou original și plin de sevă despre ce au însemnat cele două mari partide din România regelui Carol I, liberalii și conservatorii, iar ilustrația de epocă a volumului de față ne ajută să intrăm în atmosfera socială, culturală și politică a vremii.
Cărți,multe cărți.
