Ovidiu Pecican menționează în întâmpinarea scrisă pentru acest volum: „În timp ce poezia lui Nichita plutea, idealistă, înaripată, peste mizeriile cotidianului, prietenia celui care o scria faţă de oricine și, nu o dată, tocmai faţă de oficiali ai regimului, nu era de natură să îi atragă un plus de respect printre cei care ar fi așteptat din partea lui și o verticalitate civică. Cartea de faţă se cuvine privită ca un act de onoare și de justiţie morală, chipul poetului fiind reabilitat, în sfârșit, cu probe care atârnă greu în cumpănă. Observarea vigilentă și raportarea fără preget ori tergiversare a cuvintelor, atitudinilor, contextelor în care Nichita Stănescu s-a raportat critic la dictatură, la supravegherea cetăţenilor, la cenzură și la multe dintre opreliștile care barau calea românilor către libertate permite astăzi reconstituirea mai adecvată, pentru că este mai adevărată, a modului lui de a fi și de a înţelege faptul de viaţă; dar și al creatorului de literatură și de conștiinţă artistică în acele vremuri, nu tocmai îndepărtate.”
Cărți,multe cărți.
