Se știe că încălcarea limitelor în psihanaliză, deși mai puțin frecventă decât în alte psihoterapii, nu este absentă...Autorii abordează limitele și încălcarea limitelor istoric, oferind documentare bogată din trecut și prezent. Din punctul lor de vedere, limitele sunt de două tipuri: limitele dintre pacient și analist în situația analitică și limitele între eu și inconștient atât la pacient cât și la analist... În descrierea tipurilor de patologie cel mai frecvent întâlnite la analiștii care transgresează limitele, Gabbard și Lester diferențiază cazurile rare de tulburare psihotică de cazurile mai frecvente de puneri în act psihopatice și parafilice, cei bolnavi de iubire, și acting out masochist...Recomandările autorilor pentru prevenția și gestionarea încălcării limitelor stimulează reflecția. Otto F. Kerenberg, M.D. Prefață la prima ediție „Conflictele legate de identitatea de gen și de orientarea sexuală pot constitui aspecte importante ale relațiilor dintre analiști și pacienți. Unii analiști bărbați, nesiguri cu privire la propria masculinitate, dețin o puternică dorință ca pacientele să le valideze atractivitatea bărbătească. Punerile în scenă sexuale cu o pacientă pot reprezenta o manieră prin care analistul încearcă să se convingă că este cu adevărat bărbat și că este dorit din punct de vedere sexual de femei. În dimensiunile transferențial-contratransferențiale ale procesului analitic, ambii membri ai diadei analitice reprezintă obiecte interzise, astfel că relațiile sexuale dintre analist și analizand sunt simbolic incestuoase. Cu alte cuvinte, limita transgresată este aceea dintre sine și un obiect incestuos interzis.”
Cărți,multe cărți.
