Cuprins: I. Din valurile vremii De la Bodhisattva la Ioasaf. Siria : o punte de trecere. II. A filei doua fete Inorogul pe urmele lui Visnusarman Usanas-Kay Us-Luceafarul "Repaos" si "chaos" Cosmologia lui Eminescu "Mortua est!" Codrul ca fiinta "Cu padurea ta cu tot" Ritmul cosmic in lirica eminesciana Kamadeva, zeul indic Veronica si Catalina Eminescu si limba sanscrita Cabala limbii sanscrite Patosul cosmic. Eminescu-Brancusi-Al-george Indianistul din Iasi Edgar Papu, eminescolog "Iona" si sacrificiul sinelui III. Toate-s vechi si noua toate India -leagan al miturilor Marea, navigatia si aviatia in literatura sanscrita Unitate si diversitate in estetica indiana Universul nu-i decat nu dans Doi poeti care nu s-au cunoscut niciodata fragment Cosmologia lui Eminescu [...] Inzestrat cu o extraordinara capacitate de asimilare, Eminescu s-a documentat in toate domeniile stiintelor umanistice, reale si celor ale naturii, sintetizandu-le prin bogata lui imaginatie. Preocuparea sa pentru istoria omenirii si evolutia lumii este cunoscuta si atestata mai de mult. Desi viziunea sa cosmogonica s-a concretizat mai tarziu in Scrisoarea I, problema inceputului si sfarsitului lumii a fost mereu prezenta in constiinta poetului, manifestandu-se in diverse poezii: Mortua est !, Povestea magului calator in stele, Memento mori, Imparat si proletar si altele. Izvorul cosmogoniei eminesciene s-a identificat cu gandirea indiana, mai precis cu Imnul Creatiunii din Rgveda (X, 129), a carui cunoastere de catre poet a fost stabilita prin dovezi documentare. Eminescu a si trimis pe un erou al sau in India spre a cauta intelepciunea (In cautarea Sheherazadei). Apropierea poetului roman de mitul vedic, cel mai stiintific mit dupa avizul unor cosmofizicieni eminenti ai zilelor noastre, ca Fritjof Capra sau Carl Sagan, nu ni se pare deloc intamplatoare. [...] [...] In lucrarea noastra anterioara, Eminescu si India, am incercat sa analizam influenta ideilor indiene asupra lui Eminescu, mai ales pe baza inrudirilor textuale. In studiul anterior, ,,Repaos" si ,,chaos", am discutat cateva aspecte ale viziunii sale cosmogonice. Aici ne propunem sa ajungem la imaginea globala a cosmogoniei poetului roman, pornind de la gandirea indiana, pe de o parte, si de la teoriile fizicii moderne, pe de alta. Viziunea lui Eminescu despre evolutia lumii se desfasoara in patru ipostaze: starea anterioara creatiei, creatia, marsul istoriei si civilizatiilor pe pamant si sfarsitul creatiei, dintre care etapa a treia nu intra in obiectivele acestui studiu. Starea anterioara creatiei este evocata explicit in trei poeme eminesciene: Rugaciunea unui dac, Scrisoarea I si Luceafarul. In prima poezie, Eminescu concepe starea primordiala ca una in care n-a existat nici timp, nici spatiu, nici lumina, nici viata. Manavadharma sastra (Legile lui Manu) sustine ca timpul si diviziunea timpului au fost create odata cu lumea (I, 24, 25). Si Eminescu spune ca pe atunci n-a fost nici totdeauna (timp), nici azi, maine sau ieri (diviziunea timpului), "nici samburul luminii de viata datator". Conceptia absentei luminii se afla in imnul X, 138, al Rgvedei, in care se sustine ca, la inceput, totul a fost ascuns in intuneric; lumina a aparut odata cu nasterea lui Agni, spiritul focului. Eminescu explica absenta criteriilor prin argumentul: "Caci unul erau toate si totul era una", adica toate cele care s-au manifestat ulterior au existat in unicul nemanifestat, "Tu singur", asa cum vasul exista in lut, dupa o metafora apartinand logicii indiene. Iata conceptia exprimata in Legile lui Manu: "Acesta (idam - pron. n. ) incognoscibil, imperceptibil si lipsit de semne distinctive, a stat sub forma intunericului, ca si cufundat in somn. Apoi, fericitul (bhagavan - adj. declinat la masc.), auto-creat si nemanifestat, a creat toate cele manifestate din propriul sau corp" (I, 5-8). In acea stare, "pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata/Erau din randul celor ce n-au fost niciodata". Afirmatia vine ca un corolar al celor spuse inainte; dar surprinzator este faptul ca Eminescu face distinctie intre cer si vazduh, asa cum fac si indienii, si se foloseste de limbajul sistemului filosofic indian Vaisesika, aproape necunoscut in Europa, pe atunci. In termenii acestui sistem, pamantul, cerul etc. apartineau categoriei anadi abhava, neexistenta fara inceput. Se stie ca aceasta categorie - cea a negativului - a intrat in semiotica europeana mult mai tarziu.
Cărți,multe cărți.
