Cosmologia lui Eminescu

Pret:

Lei

Aceasta carte, scrisa de  Amita Bhose , este publicata la editura  Cununi de Stele . Toate marile culturi ale lumii au fost preocupate de problema genezei sub o forma sau alta, si imaginatia generatiilor de poeti de pe tot globul a creat numeroase mituri cosmogonice. In zilele noastre, problema este preluata de astrofizicieni si, ca rezultat, a fost formulat un numar de ipoteze. Descoperiri din domeniul particulelor sub-atomice au revelat oamenilor de stiinta unele enigme ale naturii; intrucat lumea atomica este o miniatura a cosmosului, rezultatele obtinute intr-un domeniu sau altul sunt adeseori folosite pentru a explica fenomene din celalalt. Inteleptii vechi cautau adevarul prin intuitie. Si fizicienii de astazi si-au dat seama de limitele ratiunii; ei au recurs la prezumtii si au incercat sa gaseasca indicatii in miturile antice. Mihai Eminescu, ultimul poet romantic de valoare universala, a trait in epoca intalnirii marilor idei: pe plan istoric, bogatele tezaure ale gandirii asiatice au inceput sa fie accesibile Europei, iar pe plan stiintific, noile descoperiri au faurit drumuri spre cunoasterea secretelor materiei si ale vietii. Inzestrat cu o extraordinara capacitate de asimilare, Eminescu s-a documentat in toate domeniile stiintelor umanistice, reale si celor ale naturii, sintetizandu-le prin bogata lui imaginatie. Preocuparea sa pentru istoria omenirii si evolutia lumii este cunoscuta si atestata mai de mult. Desi viziunea sa cosmogonica s-a concretizat mai tarziu in Scrisoarea I, problema inceputului si sfarsitului lumii a fost mereu prezenta in constiinta poetului, manifestandu-se in diverse poezii: Mortua est!, Povestea magului calator in stele, Memento mori, Imparat si proletar si altele. Izvorul cosmogoniei eminesciene s-a identificat cu gandirea indiana, mai precis cu Imnul Creatiunii din Rgveda (X, 129), a carui cunoastere de catre poet a fost stabilita prin dovezi documentare. Eminescu a si trimis pe un erou al sau in India spre a cauta intelepciunea (In cautarea Sheherazadei). Apropierea poetului roman de mitul vedic, cel mai stiintific mit dupa avizul unor cosmofizicieni eminenti ai zilelor noastre, ca Fritjof Capra sau Carl Sagan, nu ni se pare deloc intamplatoare. Ratiunea si intuitia, ambele functiuni ale creierului, dupa o recenta descoperire a unui laureat al Premiului Nobel, au avut egala importanta in intelectul lui Eminescu. Creatia sa a fost cumpanita intre cele doua; ele izvorau din informatie si se concretizau in imaginatie. Eminescu a fost la curent cu ultimele teorii si descoperiri in domeniul stiintelor contemporane lui, fapt dovedit de traducerile stiintifice din domeniul fizicii, chimiei si botanicii, aparute in volumul al XIV-lea al Operelor sale. In lucrarea noastra anterioara, Eminescu si India , am incercat sa analizam influenta ideilor indiene asupra lui Eminescu, mai ales pe baza inrudirilor textuale. In studiul anterior, Repaos si, chaos (in Maree indiana. Interferente culturale indo-romane, editura Cununi de stele, 2009 - n.e.) am discutat cateva aspecte ale viziunii sale cosmogonice. Aici ne propunem sa ajungem la imaginea globala a cosmogoniei poetului roman, pornind de la gandirea indiana, pe de o parte, si de la teoriile fizicii moderne, pe de alta. Viziunea lui Eminescu despre evolutia lumii se desfasoara in patru ipostaze: starea anterioara creatiei, creatia, marsul istoriei si civilizatiilor pe pamant si sfarsitul creatiei, dintre care etapa a treia nu intra in obiectivele acestui studiu. Starea anterioara creatiei este evocata explicit in trei poeme eminesciene: Rugaciunea unui dac, Scrisoarea I si Luceafarul. In prima poezie, Eminescu concepe starea primordiala ca una in care n-a existat nici timp, nici spatiu, nici lumina, nici viata. Manava-dharma sastra (Legile lui Manu) sustine ca timpul si diviziunea timpului au fost create odata cu lumea (I, 24, 25). Si Eminescu spune ca pe atunci n-a fost nici totdeauna (timp), nici azi, maine sau ieri (diviziunea timpului), ?nici samburul luminii de viata datator?. Conceptia absentei luminii se afla in imnul X, 138, al Rgvedei, in care se sustine ca, la inceput, totul a fost ascuns in intuneric; lumina a aparut odata cu nasterea lui Agni, spiritul focului. Eminescu explica absenta criteriilor prin argumentul: ?Caci unul erau toate si totul era una?, adica toate cele care s-au manifestat ulterior au existat in unicul nemanifestat, ?Tu singur?, asa cum vasul exista in lut, dupa o metafora apartinand logicii indiene. Iata conceptia exprimata in Legile lui Manu: ?Acesta (idam - pron. n.) incognoscibil, imperceptibil si lipsit de semne distinctive, a stat sub forma intunericului, ca si cufundat in somn. Apoi, fericitul (bhagavan - adj. declinat la masc.), auto-creat si nemanifestat, a creat toate cele manifestate din propriul sau corp?(I, 5-8). In acea stare, ?pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata/ Erau din randul celor ce n-au fost niciodata?. Afirmatia vine ca un corolar al celor spuse inainte; dar surprinzator este faptul ca Eminescu face distinctie intre cer si vazduh, asa cum fac si indienii, si se foloseste de limbajul sistemului filosofic indian Vaisesika, aproape necunoscut in Europa, pe atunci. In termenii acestui sistem, pamantul, cerul etc. Apartineau categoriei anadi abhava, neexistenta fara inceput. Se stie ca aceasta categorie - cea a negativului - a intrat in semiotica europeanamult mai tarziu. Eminescu spune, mai departe, ca pe atunci, in afara de El a existat un, ?noian de ape?. Desi Manu concepe ca El (sah - pron. masc.) a creat apele, Imnul Creatiunii sustine ca apele primordiale au existat impreuna cu El. Pana acum, stiinta n-a reusit sa ne dea informatii precise asupra acelei stari. In cuvintele lui Bernard Lovell, ?acolo ne impiedica o mare bariera de gand, fiindca incepem sa luptam cu conceptele de timp si spatiu inaintea existentei lor, in termenii experientelor noastre cotidiene?(The Individual and the Universe).

Carți de acelaș autor: Amita Bhose

Cărți Teorie si critica literara

Cărți Biografii, memorii, jurnale