Cartea are forma unui interviu cu 30 de întrebări pe care i Nelu Stratone i le adresează lui Costin Petrescu. Iar în răspunsurile sale, Costin Petrescu își povestește, de fapt, viața – atât pe cea muzicală, alături de trupele în care a activat, cât și pe cea profesională ca arhitect. De aici și titlul: între Pheonix – trupa cea mai cunoscută în care a cântat, și Le Corbusier – pseudonimul arhitectului francez devenit sinonim cu arhitectura și urbanismul. Costin Petrescu a luat de mic lecții de pian, a fost încurajat să meargă spre percuție de către celebrul toboșar Sergiu Malagamba, a urmat cursurile școlii de pe strada Mântuleasa, apoi a activat în formația The Pioneers, nume schimbat în Olympic ’64, în anul 1964, anul Olimpiadei de la Tokyo. Formația a participat la diverse evenimente, a apărut la TVR și a făcut înregistrări radio. Autorul înfățișează aceste începuturi ale activității sale muzicale, povestea trupei The Pioneers, abilitățile sale tehnice și în ceea ce privește tehnica, istoria unora dintre spectacole, cu tot cu picanterii de după spectacol, unele dintre colaborări, istorii de pe litoralul estival românesc și multe alte activități și întâmplări. Costin Petrescu a urmat, de asemenea, cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, fiind unul dintre membrii fondatori ai Club A, lucru pe care de asemenea îl narează în paginile cărții. După destrămarea formației Olympic ’64, el a fost cooptat în formația Phoenix – și povestește în ce conjunctură a ales Pheonix și cum a decurs colaborarea cu Nicu Covaci. La Pheonix, a participat la înregistrarea albumelor „Cei ce ne‑au dat nume” și „Mugur de fluier”, precum și a EP‑ului „Meșterul Manole”. Aflăm și care era atmosfera în cadrul Cenaclului Flacăra, unde au fost invitați o dată. După ce a participat la pregătirea albumului „Cantafabule”, Petrescu s-a retras din Phoenix și a avut apoi o serie de colaborări independente, cu Mircea Florian, Nicu Alifantis, Sergiu Cioiu și alții. Și-a finalizat studiile la facultatea de arhitectură „Ion Mincu”, fiind angajat ca arhitect‑scenograf la Studiourile Cinematografice Buftea, iar din 1977, la Institutul de Proiectări București. Cu ocazia unui turneu în Portugalia, a rămas la Paris, unde s-a dedicat activității de arhitect, devenind șef de proiect la una dintre cele mai cotate agenții de arhitectură din Franța, cabinetul „Jean‑Jacques Ory”. Petrescu relatează adaptarea și viața în Franța – dar și revenirea în țară și reacomodarea la stilul de viață din România.
Cărți,multe cărți.
