Raporturile juridice care fac obiectul arbitrajului internațional au prin natura lor elemente de extraneitate. Prin urmare, problema unui conflict de legi și determinarea legii aplicabile fondului apare adesea în arbitrajul internațional, cu particularitatea că nu exista norme de drept internațional privat prederminate și automat aplicabile pentru determinarea legii aplicabile, cum se întâmplă atunci când o instanță judecătorească este confruntată cu un conflict de legi. Mecanismele de gestionare a conflictelor de legi în cadrul arbitrajelor internaționale sunt mult mai flexibile decât normele conflictuale dintr-un sistem de drept național și cu siguranță au un grad mai ridicat de incertitudine. În plus, în arbitrajul internațional se pune și problema determinării normelor de procedură aplicabile, deoarece spre deosebire de disputele soluționate în fața instanțelor judecătorești, cărora li se aplică automat legea de procedură a statului de care aparține instanța, în arbitrajul internațional autonomia procedurală a părților este considerabilă, cu restricții minime, iar în lipsa unui acord al părților, autoritatea procedurală a tribunalului arbitral este de asemenea extinsă. Chiar și atunci când părțile își manifestă autonomia procedurală prin alegerea unor reguli arbitrale, acestea au un caracter schematic și general, lipsurile fiind suplinite de părți prin acord sau de tribunalul arbitral. Lucrarea își propune abordarea mecanismelor și criteriilor folosite de tribunalele arbitrale pentru determinarea legii aplicabile procedurii și fondului disputei, pornind de la teoriile, viziunile și mentalitățile reflectate în literatura de specialitate, în legislațiile naționale și în regulile de arbitraj, dar concentrându-se mai ales pe analiza jurisprudenței arbitrale pentru a identifica și a extrage tipare, modele, bune practici sau practici repetitive adoptate sau preferate de arbitri în soluționarea problemelor de drept internațional privat.
Cărți,multe cărți.
