Această carte, fiind una dintre ultimele lucrări publicate de René Guénon în timpul vieții sale, încheie o operă dedicată formulării principiilor metafizicii universale, principii în cea mai mare parte uitate sau adesea greșit înțelese astăzi. René Guénon și-a împrumutat terminologia din tradiții diferite, în funcție de subiectul abordat: hinduism, islam, creștinism sau Orientul Îndepărtat în Introducerea generala în studiul doctrinelor hinduse sau Marea Triada, pentru a numi doar aceste lucrări decisive. Autorul reia prezentarea principiilor metafizicii prin folosirea unor anumite concepte din matematică, precum și a vocabularului acestei discipline, foarte îndrăgit de Guénon datorită rigorii sale absolute. Făcând evidente abaterile moderne care s-au dezvoltat în limbajul matematic, el readuce așa-numitul „infinit matematic” la adevăratul său sens și oferă astfel cititorului indicații valoroase despre gradele de realizare metafizică. Simbolismul matematic joacă un rol important în opera lui Guénon, matematica fiind primul său obiect de studii universitare. Acesta l-a interesat pe Guénon în măsura în care se află la tranziția dintre știință sacră și știință profană: după Guénon, Leibniz avea cunoștinte de școlastică și ar fi primit transmisii de la ultimul rozacrucian autentic. „Este un fapt cert că matematicienii folosesc în notația lor simboluri al căror sens nu îl mai cunosc și care sunt vestigii ale unor tradiții uitate; și ceea ce este mai grav nu este numai faptul că nu se întreabă care poate fi acest sens, dar chiar că par să nu vrea ca acestea să aibă unul.” – René Guénon
Cărți,multe cărți.
