Nu dăm aici viața, mai mult sau mai puțin romanțată, a moștenitorului Franz Ferdinand, nici amănuntele dramei sângeroase, care, atât de năprasnic, i-a pus capăt. Am încercat să desprindem atmosfera în care a trăit principele habsburgic, și care, fatalmente, i-a curmat acțiunea. Căci atentatul - și mai cu seamă reușita lui - este o întâmplare: dar deznodământul trebuia să vină în orice caz, în ziua aceea sau în felul tragic de la Saraievo sau în alt fel - putea fi mai blând și chiar banal de tot dar de venit trebuia să vină. Austro-Ungaria înfățișă un anacronism absurd. Nu conglomeratul de neamuri pricinuia tot răul. Oameni serioși, oameni cumpăniți și practici, pe care nicio himeră nu i-a bântuit vreodată, au crezut - și cred - în putința statelor unite ale Europei, a tuturor statelor Europei. Cu atât mai viabilă, prin urmare, trebuia să fie alcătuirea care sub numele de Austria - apoi Austro-Ungaria - există de atâtea veacuri, înfățișând înlăuntru o bogată viață economică și un intens focar de cultură, iar în afară un factor diplomatic și militar hotărâtor în destinele lumii. Cum s-a putut prăbuși într-o singură clipă această putere formidabilă? Căci, virtualmente, totul s-a produs într-o clipă: aceea în care un singur glonte, al lui Prinkip, a pătruns în corpul unui singur om, al lul Franz Ferdinand.
Cărți,multe cărți.
