Traditii religioase si traditii metafizice

Aveti in mana o enciclopedie sub forma unei culegeri de texte guenoniene care traverseaza cele mai influente arii ale spiritualitatii din istoria civilizatiei umane: cartea detaliaza pe de-o parte ideile de fundament ale traditiei abrahamice, de consistenta religoasa ‒ iudaism, crestinism si islam ‒, si surprinde, pe de alta parte, esenta filonului ezoteric reprezentat de hinduism si daoism. Prin viziunea de altitudine pe care a oferit-o culturii europene despre cele mai importante surse de cunoastere si de practica de elevare spirituala, René Guénon ne ajuta de-o potriva sa ne intelegem radacinile culturale, puterea pe care o avem de a actiona in prezent dar si sa identificam reperele unui viitor pe care sa il cream asa cum ni-l dorim: integrativ, o realitate in care cultivarea respectului egal pentru toate civilizatiile este o valoare comuna. Prezentand aceste linii de traditie spirituala dupa criteriul metafizic ‒ religios Guénon subliniaza, in stilul sau vizionar, unitatea fundamentala, evolutia si raportul dintre traditiile metafizice si religii dar si legatura de profunzime intre a cunoaste (modus cognoscendi) si a trai, a percepe sensibil (modus vivendi) variatele paliere ale realitatii, asa cum omul a invatat sa o faca prin intermediul diverselor filoane de spiritualitate. „Cititorul va constata (lecturand aceasta culegere de texte) ca ceea ce este specific intr-o traditie anume, particulara, nu este si nu poate fi decat o consecinta a veridicitatii, unitatii si vastitatii fondului comun, metafizic, care se regaseste si in Traditia Primordiala si universala.” Teodoru Ghiondea „Doctrina Unitatii (adica afirmatia ca Principiul oricarei existente este in mod esential Unu) este un punct fundamental comun tuturor traditiilor ortodoxe; putem spune chiar ca identitatea lor de fond apare cel mai clar in acest punct, traducandu-se pana si in expresie. Intr-adevar, cand e vorba despre Unitate, orice diversitate se sterge; doar cand coboram spre multiplicitate apar diferite forme, modurile de expresie multiplicandu-se si ele odata cu lucrurile la care se raporteaza, fiind susceptibile de variatii indefinite pentru a se adapta la circumstante de timp si de loc. Insa „doctrina Unitatii este unica” (conform formulei arabe: Et-Tawhidu wahidun), adica aceeasi pretutindeni si intotdeauna, invariabila precum Principiul, independenta de multiplicitate si schimbare, care nu pot afecta decat aplicatiile de ordin contingent.” „Scopul este mereu acelasi si nu poate fi in niciun caz altul decat cunoasterea, caci doar prin si in aceasta isi «realizeaza» fiinta, in mod real, toate posibilitatile.” „Caile spre Dumnezeu sunt la fel de multe ca si sufletele oamenilor.” „In mod direct sau nu, orice traditie este legata de origini si provine din Traditia Primordiala. [...] ideea ce trebuie evidentiata in special aici este cea a unei transmiteri regulare si neintrerupte ce constituie «lantul» ce uneste prezentul cu trecutul si trebuie sa se continue din prezent spre viitor: acesta este «lantul traditiei» sau «lantul initiatic».” René Guénon CUPRINS CUVANT - INAINTE 5 TRADITIA EBRAICA 15 I. Qabbalah – Cabala ca traditie ezoterica; radacini lingvistice comune in ebraica si in limba araba: Q B L, raportul dintre doua lucruri care se afla fata in fata, si Q D M, a proceda; lantul initiatic. 17 II. Cabala si stiinta numerelor – stiintele sacre: stiinta numerelor si a literelor; Cabala si neoplatonism; Cabala si pitagorism; traditia abrahamica. 23 III. Cabala evreiasca – despre La Kabbale juive: histoire et doctrine, de Paul Vulliaud; despre Shekinah si aspectul interior si cel exterior in cartea lui Vulliaud; despre Metatron, Sephiroth, Mikael. 33 IV. Siphra di-Tzeniutha – consideratii critice la studiul lui Paul Vulliaud despre Siphra di-Tzeniutha si alte studii asupra unora dintre textele fundamentale din Cabala. 51 TRADITIA CRESTINA 57 I. Despre limbile sacre – limba ebraica, limba sacra a lumii occidentale; filiatia directa intre traditia ebraica si cea crestina; diferenta intre limbile sacre si limbile liturgice; crestinismul, traditie in care limba sacra este inlocuita cu limba liturgica. 59 II. Crestinism si initiere – radacinile ezoterice si caracterul initiatic al crestinismului timpuriu; initierea ca forma de intrare in randurile Bisericii Crestine; disparitia caracterului initiatic din riturile crestine stravechi; crestinismul devine o forma traditionala ce se adreseaza tuturor; invataturile lui Hristos ca fundament al crestinismului; Botezul si confirmarea, sacramente din ciclul „micilor misterii”; Hirotonia, initiere sacerdotala in „marile misterii”; taina initierii transformata in rit exoteric pentru a asigura „mantuirea” unei populatii cat mai largi; hermetism crestin; isihasm – tehnica si linie initiatica de transmisie neintrerupta. 63 III. Hristos. Preot si rege – „Globul lumii” ca simbol al Regatului; in Hristos sunt unite functia sacerdotala si cea regala, autoritatea spirituala si cea temporala; Verbul divin; „Preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec”; Dreptatea si pacea ca atribute hristice; sacerdotiu crestin; cinstirea lui Hristos ca rege, preot si profet. 79 IV. Sfantul Bernard – calugar cu har divin, conducator admirabil al Ordinului cistercian, adversarul abuzurilor si nedreptatilor puterii civile fata de Biserica; schisma produsa de Anaclet al II-lea; Sfantul Bernard ca mediator al vietii politice; disputele intelectuale cu Abélard si Gilbert de la Porrée; contributia la infiintarea Ordinului Templului; vindecari miraculoase savarsite de Sfantul Bernard; propovaduirea doctrinei mistice; Cantarea Cantarilor, De diligendo Deo; cultul Sfintei Fecioare; Sfantul Bernard, calugar si cavaler. 87 V. Sfantul Graal – despre cartea lui Arthur Edward Waite referitoare la legendele Sfantului Graal si simbolismul „cautarii”; substratul folcloric, reverberatii ale unei vechi traditii; consideratii despre originea legendelor; despre simbol si mitologie; elemente traditionale transmise de la druizi la crestini prin legenda Graalului. 103 TRADITIA ISLAMICA 119 I. Ezoterismul islamic – exoterism si ezoterism, „marea cale” si „adevarul” interior; caile multiple si centrul unic; et-tasawwuf, initierea; Sufism; „cel ce cunoaste prin Dumnezeu”; ezoterismul Islamic strans legat de structura limbii arabe; diferenta dintre mistica si realizarea metafizica: misticul nu are maestru si nici linie de transmitere a „influentei spirituale”; astrologia, chimia si stiinta literelor ca diferite ordine de interpretare a realitatii; efortul interior de atingere a „Identitatii supreme”. 121 II. Coaja si samburele – analiza tratatului lui Seyidi Moḥyiddin ibn Arabi despre exoterism si ezoterism; „exterior” (ezzaher) si „interior” (el-baten); trecerea de la circumferinta cercului la centru, prin raza care devine „cale”; contemplarea Luminii in mod direct; haqiqah (adevarul ca mijloc), un concept dincolo de distinctia exoterism–ezoterism. 131 III. Et-Tawhid – doctrina Unitatii; atributele divine si eroarea politeismului; monoteismul. 137 IV. El-faqru – discutie despre fiinta umana – ca si intreaga fiinta – considerata nula in fata Principiului; comparatie cu doctrina hindusa: actiunea cu(sakama Karma) si fara dorinta (niskama Karma); „marea pace” (Es-Sakinah) a ezoterismului musulman; simplitatea, intoarcerea la Starea Primordiala; comparatie cu „poarta stramta” a simbolismului evanghelic; „omul divin” (cheun-jen) din daoism este „Omul Universal” (El-Insanul- Kamil) din ezoterismul musulman. 141 V. Er-Rūh – „Spiritul” inteles ca „Lumina”; despre alif si ba; Spiritul este Primul si Ultimul raportat la Creatie; Er-Rūh identificat „Tronului” insusi. 146 VI. Note despre angelologia alfabetului arab – micul Jafr si marele Jafr. 151 VII. Chirologia in ezoterismul islamic – rolul esential al mainii in riturile de binecuvantare si consacrare; planetele si semnele zodiacale asignate diferitelor parti ale mainii; mana stanga, „natura”, vs. mana dreapta, caracterul dobandit. 155 VIII. Influenta civilizatiei islamice in Occident – transmiterea stiintei si filosofiei grecesti catre europeni prin intermediul traditiei islamice, a musulmanilor; conceptii islamice pastrate in cultura europeana in substratul limbii arabe si prin termeni din domeniul chimiei, astrologiei, stiintelor matematice, filosofiei, literaturii etc.; procedee simbolice din poezia ezoterica persana si araba in opera lui Dante; Fratii Roza-Cruce. 161 IX. Creatie si manifestare – Creatia ca termen apartinand lantului iudaism-crestinism-islam; in doctrinele orientale manifestarea si creatia nu sunt opuse; toate posibilitatile sunt cuprinse in Posibilitatea totala, una cu Principiul insusi; „Sufi nu este creat”. 169 X. Sayful-Islam – razboiul ca simbol al luptei pe care omul trebuie sa o duca in interiorul sau; razboiul exterior este „micul razboi sfant” in timp ce „marele razboi sfant” este cel interior; simbolismul traditional al sabiei ca putere a Cuvantului. 177 TRADITIA HINDUSA 183 I. Spiritul Indiei – Opozitia Orient-Occident, opozitia contemplare- actiune este o aparenta – in realitate este vorba despre complementaritate sau chiar recesivitate; echilibrul este suma tuturor dezechilibrelor; actiunea ca modificare tranzitorie si momentana a fiintei in baza unui principiu care se gaseste in contemplatie; Aristotel – „motorul prim”; cunoasterea discursiva si rationala specifica Occidentului; brahmanii si ksatriya; Skanda si Ganesa; actiunea dezordonata ca efect specific sfarsitului de Kali-Yuga; Orientul ca pastrator al spiritului traditional; principiul rezida la nivelul ordinului metafizic; Lex perennis 185 II. Doctrinele hinduse – Esenta pur metafizica a traditiei hinduse; Veda; Siksa, Chandas, Vyakarana, Nirukta, Jyotisa, Kalpa; darsana: Vaisesika (logica), Saṅkhya (domeniul naturii), Yoga, Mimansa (studiul Veda), Vedanta (sfarsitul Veda-urilor); moksa, eliberarea de conditiile limitative. 195 III. Dharma – Gandirea esentialmente sintetica a celor din vechime; Dharma, lege si ordine; simbolismul axial continut in notiunea de Dharma si in Te-ul din traditia extrem-orientala; Dharma aplicabila tuturor fiintelor si starilor lor de manifestare; scopurile fixe ale vietii umane stabilite in scrierile hinduse. 207 IV. Varna – Varna ca expresie a principiilor traditionale si reflex al ordinului cosmic in ordinul social uman; diferenta de sens intre varna, jati si „caste la Gualtherus H. Mees; Hamsa, casta unica primordiala ce exista in Krita-Yuga; un punct de vedere exclusiv „sociologic” este insuficient pentru a patrunde in fondul lucrurilor ce tin de cunoasterea traditionala. 213 V. Teoria hindusa a celor cinci elemente – Cosmologie si bhūta, a fi, a deveni; cinci esente elementare, numite tanmatra, calitati: auditiva sau sonora (sabda), tangibila (sparsa), vizibila (rūpa, cu dublul sens de forma si culoare), gustativa (rasa), olfactiva (gandha); cele cinci elemente recunoscute de doctrina hindusa: akasa, eterul; vayu, aerul; tejas, focul; ap, apa; pṛthvi, pamantul; Empedocle, orficii, pitagoricienii, Aristotel recunosc aceste elemente; quinta essentia; cele cinci elemente si doctrina chineza; guṇa – tendinta principiala in procesul manifestarii. 219 VI. Kundalini Yoga –rezumat despre sistemul Yoga, practica yogina (scopul eliberarii) si Kundalini (forta vitala, nadis, ida si pingala, sistemul celor 7 cakra ca stadii de evolutie in constiinta ale fiintei umane in drumul spre unirea cu Sinele); The Serpent Power, Arthur Avalon; o paralela intre cele zece Sephira ale arborelui Sephirotic si cele 7 cakra din sistemul yoga. 239 VII. Tantra si magie – tantrism si magie; magia ca stiinta traditionala autentica; efectul deviat al stiintelor traditionale inferioare, din veacuri intunecate. 253 VIII. Sanathana Dharma – permanenta si stabilitate; sanathana, in termeni occidentali aproximativi tradusa prin Philosophia Perennis, conform lui Coomaraswamy: fondul comun din care provin toate filosofiile in ce au ele realmente valabil; dharma ca axa a lumii manifestate; Ordinea universala, care este, in manifestare, expresia Vointei divine; ritul corespunde sacrului dharmic si reprezinta ceea ce ramane la fel cu ceea ce era inainte; in conceptia traditionala exista corespondenta intre ordinea umana si ordinea cosmica pe care ritul le tine conectate; traditia primordiala perpetua. 257 IX. Maya – Coomaraswamy traduce Maya prin arta si nu prin iluzie; iluzia este doar un grad diferit al realitatii si nu neant; Maya ca principiu matern creator cuprins in Principiu; Maya mama lui Buddha; Maya este materialul din care este „tesuta” lumea manifestata; valul lui Maya; iluzia ca manifestarea ar fi exterioara Principiului. 267 X. Nama-rūpa – individualitate, esenta si substanta; starea angelica, supraindividuala, deva; opera de arta, intre arhetip si individ; „numele” unei fiinte este „esenta” sa; auz-esenta-eter vs. vaz-forma-foc. 271 XI. Atma‑Gita – Bhagavat: cel „glorios” si „venerabil”; visṇuiti si sivaiti; Bhagavat ca Atma neconditionat; Nara si Narayana, individualul si Universalul, „eul” si „Sinele”; brahmanul si ksatriya. 277 XII. A cincea Veda – perfectiunea domeniului spiritual si intelectual inca de la origine; tot ce este contrar Veda sau nu deriva legitim din ea este chiar prin acest aspect exclus din aceasta traditie; tantrismul ca ansamblu al invataturilor si mijloacelor de „realizare” adaptate conditiilor din KaliYuga; tantra considerata „firul” unei tesaturi; doctrina tantrica, o continuare a continuturilor din Veda; dezvoltarea speciala a unei stiinte traditionale intro epoca sau alta; vin si soma; putere si cunoastere; rolul daoismului de orientare invizibila; rolul confucianismului de orientare exterioara. 283 DAO SI CONFUCIANISM 291 I. Influentele ratacitoare – energii neindividualizate ce actioneaza in mediul cosmic fara a intra in constitutia unei fiinte definite; medium; condensare si disolutie a fortelor spirituale. 293 II. Daoism si confucianism – Fu-Xi; yin-yang; Livre des Rites de Tcheou; Yi-Jing; metafizica si aplicatii sociale ale cunoasterii traditionale; Dao, originea si sfarsitul tuturor fiintelor; doctrina non-actiunii; inteleptul perfect; daoismul ca doctrina initiatica; o practica a vietii obisnuite, confucianismul. 301