Când cumperi o carte ca aceasta, devii „co-proprietarul” unui suflet. Este vorba aici despre dragoste, în poeme încărcate de sens, a căror suprafață are limpezime, tandrețe și prospețime. Iubirea pentru o femeie contaminează înțelegerea lumii și a lui Dumnezeu: „din aer se decupează copacul / atunci când dumnezeu rostește cuvântul copac / pasăre pentru pasăre / inimă pentru inimă / și așa mai departe / / tu ești decupată / din aerul care mi-a fost dat mie întru respirație / de-asta atunci când simt că mă sufoc / și strig doamne ai milă de mine / el mi te aduce mai aproape”. O autoironie acid-suavă, chiar frizând absurdul, transpare în câte un poem: „vă rog / un pas în spate / domnule de pe marginea prăpastiei / pentru a intra perfect în cadru / or nu dumneavoastră vă doriți cea mai spectaculoasă / fotografie cu dragostea?”. Alteori, ironia se arată a fi montura unei acute sensibilități: „toți vom urca într-o zi în lingurița albastră / cu care soarele hrănește luna / chiar dacă / se știe / ea nu-l va iubi niciodată /crezi că ai putea să urci odată cu mine / știu ai nevoie de timp / promit că vom dansa pe un cântec vesel / până când buzele galbene / ne vor strivi umerii / până când privirea ta / se va scufunda pentru totdeauna / într-un te iubesc mai mut decât liniștea universală // hai / nu mai plânge / lunii nu-i place mâncarea sărată / chiar dacă / ea știe / nu-l va putea iubi niciodată”. Carmen-Maria Mecu
Cărți,multe cărți.
