Am deschis ochii într-o baie de lumină. Pereţi văruiţi, a ş ternuturi albe, o rază orbitoare dar rece ţâ ş nea pe ş ervetul ajurat de pe masă prin singurul geamlâc deschis. Şi Gene care mă pândea de pe scaun, ca un dulău de casă, nerăbdător. Intrase ş i ie ş ise de câteva ori pe u ş a care scârţâia, dar n-o auzisem. E foarte cald, te sufoci aici, în brutărie, zice. Da, miroase a dulce, a bine. Pentru noi, mă simt datoare să-i spun dintre uria ş ele perne în care mă proptesc, a ş a e când e bine, e ca în paradis, adică e Pa ş te ş i se fac cozonaci. Dă lung din cap ş i- ş i verifică nasturii cămă ş uţei, ca o călugăriţă. E înduio ş ătoare această fată bună, crescută în respectul pentru om. Ar vrea să deschidem geamul, să ne răcorim măcar un pic. Ferească sfântul ! mârâi de sub pilotă. Mai bine ne îmbolnăvim decât să cadă cozonacii care, poate, chiar acuma cresc. Şi mirosul ? Înţelege cu nasul izurile de zahăr, portocală, vanilia ş i romul, dar n-a mai simţit a ş a ceva niciodată. Ăsta e miros de lucru copt, zice, brio ş ele sunt deci în cuptor sau afară, unde să mai crească ? Mă spăl ş i mă îmbrac în goană, îi explic ce se întâmplă. Când am ajuns noi azi-noapte, ea era frântă ş i n-am mai stat să-i traduc ce-am vorbit cu nană Ană pentru dimineaţă. Trebuie să pot fotografia patru feluri de cozonac, două care sunt gata coapte, asta simte Gene, cel simplu cu stafide ş i cel cu rahat, ş i două care or să se facă acum, cu nucă ş i cu mac, pentru care ne sufocăm, dar pe care trebuie să-i prindem în plină lucrare.
Cărți,multe cărți.
