Mihai Curtean face o confesiune care nu ţine cont de convenienţe [...]. Povestea sa este despre dragoste şi suferinţă, iar registrul ales încântă în primul rând printr-un flux narativ curat şi lipsit de infatuare. Adept al unei oralităţi subliniate, poet exersat, îndrăgostit de literatură, autorul flux-ului are acea sensibilitate a artistului conştient de resursele oricărui călător aflat la începutul călătoriei. Nuvela se dezvoltă poematic, susţinută însă pe observaţii prozastice foarte bune şi pe o construcţie narativă care anunţă un romancier interesat de autenticism. (Doina Ruşti)