„Volumul pune sub lentilă rolul umorului în recitirea celor mai vestiţi prozatori arabi din primele secole ale islamului. De la fina ironie la farsă, de la surîsul datorat bucuriei intelectuale la rîsul sarcastic, primejdie de «asprire» a inimii, de la implicaţiile etice la jucăuşa parodiere a unor discursuri solemne, diferitele abordări ale umorului de care dau dovadă anticonvenţionalul al-Ğāḥiẓ sau virtuozii prozei rimate şi ritmate al-Hamaḏānī şi al-Ḥarīrī vădesc elocvenţă, preocupare pentru stil, pentru echilibru: «Lumea nu zice nimic rău despre rîs, despre şagă, decît dacă se întrece măsura; dar, dacă şaga aduce voioşia pentru care a fost născocită şi, prin urmare, folos, atunci poate fi socotită un lucru aducător de prestigiu şi foarte serios» (al-Ğāḥiẓ). Rîdem de zgîrciţi şi risipitori, de falşii tămăduitori şi născocitori, de mîncăi şi palavragii, de lăudăroşi şi de mincinoşi, de personajele clişeizate în maqāmāt (poeţi, oratori, ghicitori, specialişti în probleme de gramatică şi de fiqh, hoţi, cerşetori, beduini caravanieri, dezmăţaţi, negustori ambulanţi, hangii, dregători, cadii, pieţari), dar admirăm desăvîrşirea stilistică, gluma rafinată, ironia cultivată a acestor trei maeştri care au rămas neîntrecuţi în literatura arabă.” (Grete Tartler)
Cărți,multe cărți.
