Există, în principal, două modalităţi de abordare a scrisului tematic: fie, mai simplu şi mai direct, prin izolarea acelor episoade din experienţa personală care au cea mai mare relevanţă pentru tema respectivă, fie prin examinarea subiectului propus din mai multe perspective sau unghiuri, ceea ce presupune, dincolo de experienţa personală, şi un grad mai ridicat de conştientizare a tot ceea ce implică respectivul subiect într-un anumit cadru social şi într-un anumit moment. În ambele cazuri, scrisul tematic presupune o anumită disciplină, privită uneori cu suspiciune în cercurile poeţilor, dar şi un anumit gen de mobilitate în gândire, astfel încât constrângerea iniţială să poată fi transformată în ceva ce seamănă mai mult cu opusul ei, o cheie de acces într-o zonă nouă de exploatat. Păstrând ideea, este clar că tema prezentei antologii – sportul, nu se numără printre temele predilecte ale literaturii. În ciuda unor excepţii notabile, pe care le datorăm unor prozatori, cum ar fi Ernest Hemingway, Pier Paolo Pasolini, James Joyce, Vladimir Nabokov sau Albert Camus – ultimii trei au şi jucat fotbal, pe post de portar. Alan Sillitoe, autorul romanului Singurătatea alergătorului de cursă lungă sau Haruki Murakami, care îşi descrie, mai recent, experienţa de alergător în Despre ce vorbesc atunci când vorbesc despre alergare, şi a altor câţiva, scriitorii au ignorat acest segment important, până la urmă, al vieţii sociale. Au fost preferate teme mai grave, considerate mai puţin minore sau care păreau mai ofertante. Trebuie precizat aici că poeții invitați în acest proiect au avut la dispoziție un an de zile pentru a-şi identifica propria metodă şi pentru a scrie textele pe care le aveţi acum în faţă. (V. Leac & Cristina Ispas).
Cărți,multe cărți.
